Untold și FRF fac echipă. Cum se va îmbina muzica cu sportul

Untold și FRF fac echipă. Cum se va îmbina muzica cu sportul
Untold Festival și Federația Română de Fotbal inițiază un parteneriat strategic „United by music. United by football!”.

Cei doi parteneri lansează cel mai inovativ și simplu produs pentru fani și suporteri: primele tricouri cântătoare din istoria fotbalului. Disponibile începând din 10 iunie în shopul online FRF, tricourile cântătoare sunt personalizate cu 5 variante de mesaje și un QR code. O simplă scanare a QR code-ului de pe tricou oferă acces la aplicația de mobil Untold Hai România cu care suporterii pot face gălăgie la meciurile naționalei, alegând din galeria de sunete vuvuzeaua, toba sau corul de suporteri.

Primele tricouri ale naționalei care cântă și fac gălăgie sunt personalizate cu 5 mesaje ce reprezintă valorile oricărui suporter și fan adevărat: Unstoppable - de neoprit, Unrivaled - fără rival, Untamable - de neîmblânzit, Unafraid - fără teamă, United - împreună.

Pe lângă tricourile inovative, parteneriatul  are obiective pe termen lung axate pe publicul activ, tânăr, pasionat de muzică și sport, precum: educarea tinerilor prin cultură și sport; informarea și educarea participanților cu privire la siguranța in cadrul evenimentelor publice; încurajarea tinerilor spre îmbinarea în mod armonios a pasiunilor, talentului, muncii și perseverenței; educarea publicului cu privire la ceea ce reprezintă de fapt costul unui bilet, incluziunea socială, etc.

Untold 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR.

Etichete
Comenteaza