Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului aduce filmul "Fiul lui Saul" în cinema

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului aduce filmul
Premiera în cinematografe a filmului Fiul lui Saul/Son of Saul, candidatul favorit pentru cel mai bun film străin la Premiile Oscar 2016, cu actorul Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca Levente Molnar în distribuţie, va avea loc în data de 11 martie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Filmul reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului László Nemes.

Fiul lui Saul/Son of Saul este un film cu peste 30 de nominalizări și 22 de premii câștigate. A fost distins cu Marele Premiu al Juriului și cu Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și a fost desemnat Cel mai bun film străin la ediția din acest an a Globurilor de Aur. Filmul este nominalizat la Premiile Oscar (28 februarie 2016, Los Angeles), la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină.

Sinopsis

Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau. Saul Ausländer (Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timpul ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuiește a fi propriul său fiu și decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsuflețit al copilului și a-l înmormânta cum se cuvine. Filmul prezintă cele două zile din viața unui bărbat obligat să își uite umanitatea și încercarea lui disperată de a găsi mântuirea salvând corpul copilului.

Levente Molnar, actor laTeatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film; el îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagarul de concentrare.

„Nu pot percepe și înțelege nici până în  ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii,  capabili de asemenea fapte", a mărturisit actorul.

"Pe tot parcursul filmului am urmărit de foarte aproape personajul principal și am creat un spațiu claustrofobic, limitând zona vizuală la care au acces spectatorii. Ne-am dorit să fim fideli istoriei, evenimentelor și locurilor în care s-au petrecut acele momente îngrozitoare, dar am lăsat suficient loc pentru imaginația celor care vor vedea filmul. Cu toate că este o poveste extrem de dură, ea vorbește despre speranță: atunci când moralitatea pare să dispară, când nu mai există credință sau valori, un un om găsește în interiorul său puterea mântuirii", a declarat regizorul László Nemes.

27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. În 2016, România deține Președinția Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului

Presa internațională despre Fiul lui Saul/Son of Saul:

"Un punct de reper formidabil pentru ficționalizarea cinematografică a Holocaustului" (The Film Stage)

" O remarcabilă viziune asupra dramei Holocaustului care recrează atmosfera lagărelor Auschwitz într-un mod tulburător de real" (Indiewire)

" O dramă rară despre Holocaust care reușește să puncteze drama efectivă și nu doar disperarea de a trăi în iadul unui lagăr de concentrare" (The AV Club)

 

Comenteaza