Cum l-a convins CFR Cluj pe noul golgheter. Câți bani ar putea încasa Islam Slimani

Cum l-a convins CFR Cluj pe noul golgheter. Câți bani ar putea încasa Islam Slimani
| Foto: newcastleunited.com

Clubul din Gruia va oficializa curând sosirea atacantului în vârstă de 37 de ani, cu mare experiență în fotbalul european.

După Kurt Zouma și Marcus Coco, CFR Cluj e aproape să transfere un alt jucător cu multe meciuri în campionatele mari ale Europei. Islam Slimani a trecut vizita medicală și va fi curând prezentat oficial.

Sosirea sa reprezintă o nouă lovitură, având în vedere CV-ul atacantului. Trecut pe la Sporting Lisabona, Leicester City, Newcastle United, Fenerbache, Monaco și Lyon, Islam Slimani e un nume important al ultimilor ani.

În vârstă de 37 de ani, atacantul are multă experiență și a fost convins de CFR Cluj cu bonusurile pe care le-ar putea încasa. Potrivit GSP, Slimani va încasa un salariu lunar de 8.500 de euro, dar va primi 100.000 de euro dacă "feroviarii" câștigă titlul și ar putea încasa 200.000 de euro în cazul unei calificări în faza principală a unei competiții europene.

Câștigător al Cupei Africii cu Algeria și cel mai bun marcator din istoria naționalei africane, Islam Slimani a jucat ultima dată în Belgia, la Westerlo, pentru care a marcat de două ori în 18 partide.

Comenteaza