Video Cum vede clujeanul din fruntea Senatului situația economică a României: „Acesta este primul lucru care trebuie făcut”

Cum vede clujeanul din fruntea Senatului situația economică a României: „Acesta este primul lucru care trebuie făcut”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Mircea Abrudean consideră că reducerea cheltuielilor statului trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, dând exemplul reorganizării și economiei făcute la instituția Senatului.

Președintele interimar al Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a fost întrebat, la ZIUA LIVE, care este direcția în care ne îndreptăm din punct de vedere economic.

„Cred că tot ce s-a întâmplat din punct de vedere economic în ultimele zile va scoate foarte mulți români la vot. Direcția economică a țării va trebui pusă în aplicate în foarte scurt timp. Am avut foarte multe campanii, iar unele decizii care trebuiau luate au fost amânate. Nu cred că ne mai putem permite așa ceva. Viitorul Guvern și viitorul premier trebuie să fie foarte decis și capabil să-și asume niște reforme care costă din perspectiva imaginii, din perspectiva percepției publice. N-ai cum să fii foarte popular dacă iei niște decizii care afectează o anumită categorie de oameni, că vorbim de cheltuielile publice, de reforma statului, asta înseamnă reducerea numărului de bugetari într-o anumită măsură”, a afirmat Abrudean.

„Nu ai cum să crești taxe câtă vreme nu ai redus cheltuielile statului”

Liberalul clujean spune că o eventuală creștere a taxelor ar trebui să fie ultima măsură care ar putea fi luată și ar trebui evitată cât mai mult posibil.

Vă dau exemplul pe care noi l-am pus în practică la Senat, cu reforma propusă și inițiată de domnul Ilie Bolojan, ca președinte al Senatului, pe care eu am dus-o la bun sfârșit. Aceasta s-a finalizat. Avem 178 de posturi reduse real și vreo 18 milioane de lei economii. Deci există posibilitatea să faci asta dacă dorești și îți asumi.

 Asta trebuie să se întâmple și mai departe în sfera guvernamentală. Reducerea cheltuielilor statului trebuie să se întâmple imediat. Acesta este primul lucru care trebuie făcut. Se va vedea o economie substanțială, iar apoi ne putem gândi la următoarele decizii. Viitorul Guvern nu va avea o misiune ușoară.

Eu cred că măririle de taxe sunt pe ultimul loc în această ierarhie a măsurilor care vor trebui luate. Nu ai cum să crești taxe câtă vreme nu ai redus cheltuielile statului. Este o chestiune de logică, de decență și de respect față de oameni. Cred și sper că este un scenariu care nu va fi luat în calcul, cel puțin anul acesta”, a conchis Mircea Abrudean.

Comenteaza