Daniel David nu a vrut să iasă la protestul studenților de la Mate-Info UBB: „L-am chemat afară să vorbească cu studenții sau să ne lase înăuntru. A refuzat”
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Oct 2025, 10:32
- Educaţie
- Ascultă știrea

Zeci de studenți s-au adunat sâmbătă seara, în fața Auditorium Maximum al Universității „Babeș-Bolyai”, pentru a protesta pașnic în timpul vizitei ministrului Educației, Daniel David, la Cluj-Napoca.
Studenții au vrut să discute direct cu ministrul Educației, Daniel David, care deține și funcția de rector autosuspendat al UBB Cluj, aflat la Cluj-Napoca, la un eveniment deicat Zilei Mondiale a Educației. Scopul protestului a fost atragerea atenției asupra problemelor de siguranță, accesibilitate și condiții academice din clădirile universitare CREIC și TEAM, precum și contestarea politicilor de austeritate promovate în învățământul superior.
Am stat de vorbă cu Tudor, 23 de ani, masterand la Big Data Analytics, Facultatea de Matematică și Informatică UBB, unul dintre participanții activi la protest.
Cum s-a născut ideea protestului de sâmbătă seara?
Tudor: Protestul a fost organizat spontan. S-a dat pe grupurile facultății un afiș cum că ar veni Daniel David la Cluj și am spus că ar fi momentul perfect pentru un protest în legătură cu problemele noastre. Noi am mai avut două proteste și o discuție săptămâna asta, pe lângă cel de ieri.
Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați la CREIC și TEAM?
Tudor: Problema fundamentală la clădirile CREIC și TEAM este siguranța noastră. În studiul geotehnic apare clar că există un risc real de alunecări de teren. De asemenea, transportul până acolo este aproape inexistent – există doar o linie de autobuz, iar ajungi să faci două ore de la cămine până la CREIC. În clădire lipsesc amfiteatrele, o cantină sau un magazin – nu avem unde mânca și nici de unde cumpăra apă.
Cum v-a afectat această mutare calitatea învățământului?
Tudor: Mutarea cursurilor acolo a rănit foarte tare calitatea învățământului. Sălile sunt prost amenajate, iar noi pierdem enorm de mult timp pe drum, timp pe care l-am putea folosi să învățăm sau să ne odihnim. Cei care am protestat nu ne opunem doar mutării la CREIC, ci și măsurilor care, pur și simplu, distrug învățământul. Vrem bursele înapoi, vrem salarii bune pentru profesori!
Cum a reacționat conducerea universității și profesorii?
Tudor: A fost o inițiativă spontană, dar colegii ne-au fost solidari. Profesorii au ținut un vot, iar 75% dintre ei s-au declarat de acord să nu mai ținem cursuri la CREIC. Singurii care nu sunt de acord sunt cei din conducere, care ne oferă o rulotă cu crispy la 42 de lei în loc de o cantină adevărată.
Ați avut ocazia să vorbiți direct cu ministrul Daniel David?
Tudor: Da, în timpul evenimentului la care a fost prezent, am organizat protestul și l-am chemat afară să vorbească cu studenții sau să ne lase și pe noi înăuntru. A refuzat. A vrut să discute cu noi doar pe termenii lui, doar trei studenți, fără presă, și însoțit de persoane din conducerea UBB. În discuție, au deviat subiectul și nu au răspuns la niciuna dintre întrebările noastre. Așa că eu și colegii mei i-am cerut demisia și am plecat din sală.
Care este mesajul tău pentru studenții și profesorii din țară?
Tudor: Cer tuturor studenților și profesorilor din România să lupte pentru drepturile lor. Împreună suntem mai puternici. Învățământul românesc nu e Daniel David, suntem noi, fiecare profesor, student și elev din această țară. Așa că vă rog, fiți solidari și luptați cu noi!
Protestul studenților clujeni a fost unul pașnic, dar puternic în mesaj. Deși ministrul Educației nu a răspuns direct revendicărilor din stradă, tinerii promit că nu se vor opri aici. Ei cer un sistem educațional mai sigur, mai echitabil și cu adevărat dedicat celor care învață și predau.
Interviu - Denisa Ruzsa