David Ciceo, la adunarea generală a AAR: „Traficul aerian din România înregistrează o creștere mai accelerată decât traficul de la nivel european”

David Ciceo, la adunarea generală a AAR: „Traficul aerian din România înregistrează o creștere mai accelerată  decât traficul de la nivel european”

În perioada 22 – 23 mai se desfășoară la Sibiu Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din industria aviației civile din România.

Conferința de anul acesta reunește peste 100 de specialiști din domeniul aviației, printre care directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul transportului aerian, precum și specialiști ai companiilor aeriene și ai firmelor cu activitate în domeniul aviației.

Lucrările Conferinței se desfășoară pe parcursul a două zile, iar discuțiile de pe agenda evenimentului se concentrează pe probleme legate de dezvoltarea aeroporturilor din România, îmbunătățirea experienței pasagerilor pe aeroporturi, trendul companiilor aeriene raportat la facilitățile oferite pasagerilor, precum și nevoia de adaptare la noile tehnologii în acord cu respectarea angajamentelor pentru reducerea emisiilor de carbon.

În deschiderea conferinței, David Ciceo, președintele A.A.R. și directorul Aeroportului Internațional Cluj, a vorbit despre evoluția traficului de pasageri și problemele actuale de pe aeroporturile din România și Europa.

Cele mai recente date ne arată că traficul aerian din România înregistrează o creștere mai accelerată decât traficul de la nivel european. În primul trimestru din 2025, pe aeroporturile din România s-au înregistrat 5.605.217 de pasageri, adică o creștere de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel european vorbim de o creștere de 4,3% în primul trimestru din 2025, față de 2024.

Conferința Anuală a A.A.R. la care participă specialiști din industria aviației civile este un bun prilej pentru consolidarea relațiilor între factorii decidenți din domeniu, în vederea dezvoltării aviației civile din România, ținând cont de faptul că, potrivit estimărilor, până la finalul lui 2040, traficul din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri”, a afirmat directorul Aeroportului din Cluj.

Comenteaza