Durere imensă în Turda: Bogdan, tânărul de 22 de ani mort în Cheile Turzii, a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni

Durere imensă în Turda: Bogdan, tânărul de 22 de ani mort în Cheile Turzii, a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni
| Foto: TurdaNews

Comunitatea din Turda este în doliu după moartea tragică a lui Bogdan Zeic, tânărul de 22 de ani care și-a pierdut viața duminică într-un accident petrecut pe traseul de Via Ferrata din Cheile Turzii.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

La priveghiul organizat la biserica de pe strada Rândunicii din cartierul Turda Nouă au participat sute de persoane, în special tineri, prieteni și apropiați ai familiei. Lăcașul de cult s-a dovedit neîncăpător pentru cei veniți să îi aducă un ultim omagiu lui Bogdan, într-o atmosferă apăsătoare, marcată de lacrimi și durere, scrie Turdanews.

Tragedia s-a produs duminică, în jurul orei 13:15, când autoritățile au fost alertate că un alpinist a căzut de la înălțime în zona Cheilor Turzii. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, intervenția de salvare a fost una extrem de dificilă din cauza terenului abrupt.

Echipele Salvamont Cluj, sprijinite de un elicopter de intervenție, au desfășurat o misiune contracronometru pentru recuperarea tânărului rămas blocat într-o zonă greu accesibilă. Salvatorii au reușit să îl coboare de pe peretele stâncos, însă, în ciuda eforturilor medicilor și a manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, viața lui Bogdan nu a mai putut fi salvată.

Vestea morții sale a provocat un val de emoție în comunitate și pe rețelele de socializare, unde au fost transmise numeroase mesaje de condoleanțe și susținere pentru familie.

CITEȘTE ȘI: Durere fără margini: tânărul mort în Cheile Turzii era fost jucător al Potaissa Turda. Clubul a transmis un mesaj sfâșietor

Concluzii după reverificarea traseului Via Ferrata din Cheile Turzii / Un sportiv de 22 de ani a MURIT după ce s-a prăbușit în gol de pe un perete stâncos

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .