Ponta: "Parlamentul nu primeşte mai mulţi bani, bugetul a fost adoptat; să-şi adopte şi Statutul"

Ponta:
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Parlamentul nu va primi mai mulţi bani de la buget în condiţiile în care s-a amânat adoptatea Statutului deputaţilor şi senatorilor, el precizând că bugetul pe 2013 a fost adoptat şi că soluţia este adoptarea rapidă, prin votul plenului, şi a Statutului.

Solicitat să comenteze faptul că bugetul Parlamentului se construieşte pe cel vechi, în condiţiile în care Statutul parlamentarilor nu a fost adoptat, ajungându-se astfel la situaţia ca facilităţile la care se renunţase să rămână în vigoare, Ponta a precizat: "Mai mulţi bani nu se primesc de la buget".

"Soluţia e ca săptămâna viitoare să se adopte Statutul. Mai mulţi bani nu sunt. A fost adoptat bugetul cu suma actuală şi trebuie toată lumea să se încadreze în buget", a spus Ponta.

El a precizat că din acest impas se va ieşi prin votul plenului.

Parlamentul a decis, joi, să retrimită pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilităţile şi a anunţat că va vota împotrivă.

 

Comenteaza