BUSINESS FOCUS Scad dobânzile la euro, cresc cele la lei
- Scris de Andrei Rădulescu
- 02 Dec 2014, 16:08
- Economie
- Ascultă știrea
![BUSINESS FOCUS Scad dobânzile la euro, cresc cele la lei](images/Articole/00001366/00000876_large.jpg)
Evoluția marjelor pe segmentul credite/depozite în lei a fost influențată de criza de lichiditate manifestată în prima parte a lunii octombrie, BNR fiind nevoită să intervină prin operațiuni REPO pentru contracararea acesteia (pe 2 octombrie cu 4,4 miliarde de lei și pe 9 octombrie cu 977 de milioane.
Pe segmentul credite/depozite în moneda europeană, evoluția marjelor a fost influențată în octombrie de semnalele emise în Zona Euro de Banca Centrală Europeană în direcția continuării procesului de relaxare a politicii monetare (evitarea scenariului de instaurare a fenomenului de deflație).
Pe segmentul creditelor/depozitelor în sold în lei marja netă de dobândă a crescut la 5,54%. (maximul din ultimele patru luni), dat fiind că rata de dobândă la depozite s-a redus la 2,6% (minim istoric), iar rata de dobândă la credite a crescut la 8,14%.
Marja netă de dobândă la creditele/depozitele în sold în euro a scăzut la 3,5% (minimul din ultimele șapte luni): rata de dobândă la credite s-a redus la 4,86% (minim istoric), iar rata de dobândă la depozite s-a diminuat la 1,61% (minim istoric).
Pe segmentul creditelor/depozitelor noi în lei, marja netă de dobândă a crescut la 4,52%. (maximul ultimelor trei luni), evoluție determinată de scăderea mai agresivă a ratei de dobândă la depozite la 2,54%. Rata de dobândă la credite a scăzut la 7,06%.
În ceea ce privește creditele/depozitele noi în euro marja de dobândă a scăzut la 3% (minimul din ultimele 10 luni), evoluție determinată de scăderea agresivă a ratei de dobândă la credite la 4,43% - nivel minim istoric). Rata de dobândă la depozite s-a diminuat la 1,43%, de asemenea, un nivel minim istoric.
Pe termen mediu ne așteptăm la convergența ratelor de dobândă (lei vs. euro), pe fondul perspectivelor de continuare a politicii monetare relaxate (atât în Zona Euro, cât și în România), dar și a pregătirii procesului de aderare la Zona Euro, într-un context caracterizat prin însănătoșirea și de echilibrarea sectorului bancar.
În scenariul central previzionăm că marja de dobândă la lei se va stabiliza la 5% și cea la euro la 3% pe termen mediu. Acest scenariu are la bază stabilizarea ratelor de dobândă la depozite și o scădere a ratelor de dobândă la credite.
Andrei RĂDULESCU
BT Research Team