Americanii îi curtează pe proprietarii Polus Center

DISTRIBUIE
Logicor Europe, subsidiara grupului american de investiții Blackstone, negociază preluarea portofoliului de spații de logistică al companiei austriece Immofinanz, inclusiv din ţara noastră, în valoare de 550 de milioane de euro.
Immofinanz vrea să vândă activele din domeniul logisticii pentru a se concentra pe activele de retail și spațiile de birouri. Portofoliul de logistică este concentrat în proporție de 70% în Germania, restul activelor fiind în Polonia, Ungaria, Slovacia, România și Rusia. Grupul Blackstone a cumpărat agresiv active pentru consolidarea portofoliului în sectorul logisticii, pe care l-ar putea vinde sau lista la bursă în 2016.
Immofinanz a anunțat în august că negociază cu mai mulți potențiali investitori vânzarea portofoliului de spații logistice, proprietăți cu o suprafață închiriabilă de 1 milion mp și proiecte în dezvoltare, mai multe dintre acestea fiind localizate în ţara noastră. Compania austriacă deține în România spații logistice în Ploiești, Pantelimon (lângă Bucureşti) și Timișoara, dar și proiecte în dezvoltare în București, Sibiu și Brașov.
Fondurile obținute vor fi investite în achiziții și în dezvoltarea proiectelor companiei pe segmentele de birouri și retail, Immofinanz urmând să se concentreze pe piețele cheie din Austria, Germania și Polonia. Immofinanz a raportat o pierdere de 361,4 milioane de euro pentru anul fiscal încheiat la 30 aprilie, rezultatul negativ fiind determinat de situația economică din Rusia, care a condus la reevaluarea în scădere a unor proprietăți.
Immofinanz are în România operațiuni și pe segmentele de spații de birouri și retail. Pe lângă Iride, cel mai mare park de afaceri din România, Immofinanz mai deţine în Bucureşti clădirile de birouri Victoria Park şi Bucharest Corporate Centre. Pe segmentul de retail, Immofinanz deţine Euromall Piteşti, Polus Center Cluj, Gold Plaza şi Maritimo Shopping Center.
Immofinanz este una dintre cele mai importante companii de investiţii imobiliare din Europa, iar activitatea de bază constă în achiziţia şi managementul investiţiilor în proprietăţi, dezvoltarea de proiecte imobiliare şi vânzarea acestora. Immofinanz este activă pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.
DISTRIBUIE
Comenteaza