Se construieşte un nou Kaufland. Încrengătura din spatele hipermarketului

Se construieşte un nou Kaufland. Încrengătura din spatele hipermarketului
Un prosper om de afaceri clujean este antreprenorul general al unui proiect imobiliar din care fac parte un hipermarket şi trei blocuri cu şase etaje. În tablou apare şi un consilier local PNL.

Magazinul Kaufland de lângă Iulius Mall, dorit încă de acum doi-trei ani de consilierul local Ovidiu Florian, de la PNL, se construieşte în cele din urmă. Şantierul s-a deschis de puţin timp pe strada Alexandru Vaida Voievod nr. 59, iar informaţiile sunt că hipermarketul ar urma să fie funcţional într-un an.

Despre construirea Kaufland a oferit o declaraţie interesantă Răzvan Pop, consilierul personal al lui Horea Uioreanu, în faţa procurorilor DNA, în 2014, după arestarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

„Cunosc faptul că Ovidiu Florian i-a propus lui Uioreanu Horea o afacere în privat și a apelat la sprijinul și influența sa pentru a lămuri unele chestiuni și pentru a facilita obținerea aprobărilor pentru un schimb de terenuri deținute de Ministerul Educației prin institutul Național de Mașini Agricole (INMA). În concret, firma Kaufland intenționa să construiască un hipermarket în zonă Iulius Mall, pe un teren al Agromec-ului, în mijlocul căruia INMA are o clădire, fără a fi proprietar al terenului de sub clădire.

Ideea era că, prin intervenții la nivel de minister, instituția să-și dea acordul pentru a ceda clădirea și a primi în schimb un teren și clădire în altă locație. Pentru acest sprijin, Florian negociase cu reprezentantul Kaufland suma de 500.000 de euro, bani ce urmau să fie primiți pe factură, însă aceștia trebuiau împărțiți în cote egale, după achitarea taxelor la stat.

Terenul respectiv, vizat de cei de la Kaufland, era evaluat la 3,7 milioane de euro. Din câte cunosc eu, până la acest moment, a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare cu Agromecul, iar în privința INMA s-a făcut ofertă imobiliară privind schimbul de proprietăţi", spunea Pop, citat de ziardecluj.ro.

De altfel, în 2013, firma de proiectare la care Florian este administrator cerea un certificat de urbanism (nr. 1994/17.07.2013) pentru un teren situat pe strada Vaida Voievod nr. 59, pentru a afla dacă există impedimente în proiectul de „construire supermarket produse alimentare şi nealimentare, reamplasare Institut Agromec, elaborare PUZ".

În interceptările din dosarul respectiv, obţinute tot de ziardecluj.ro, se poate observa că Florian era foarte implicat în negocieri, iar o persoană îi spune: „dumneavoastră trageţi sforile să iasă avizul de oportunitate cu... toată zona". Chiar şi fără intervenţia lui Uioreanu, până la urmă INMA a plecat de pe teren şi a lăsat loc noului proiect, care este vast.

Pe terenul de aproape 10 hectare de lângă Iulius Mall, dorit de-a lungul timpului de mai mulţi dezvoltatori imobiliari, se construieşte nu doar un Kaufland, ci şi trei clădiri care vor avea două nivele de subsol comune, parter şi şase etaje.

Omul cheie în acest proiect este Dorin George Bob, un important om de afaceri al Clujului. Bob controlează MIB Production, societatea care produce conservele Arovit, dar şi Studium Green, antreprenorul proiectului din Gheorgheni.

În plus, începând de anul acesta, a devenit şi administrator cu drepturi depline al Agromec Unu, societatea care deţine terenul de lângă Iulius. Agromec Unu este o societate care a preluat acest teren şi altele de la Agromec SA, companie născută din Staţiunea pentru Mecanizarea Agriculturii din perioada comunistă.

„Proiectul este un parteneriat între Agromec Unu, Studium Green şi o firmă din Bucureşti, nu mai ţin minte cum se numeşte. Cartierul nu are încă un nume, sunt câteva variante. Vom avea numele atunci când vom pune apartamentele în vânzare. Blocurile ar urma să fie terminate într-un an şi jumătate. Încercăm să obţinem şi certificate de clădiri verzi, să vedem dacă vom putea", a spus Andrei Bena, consilier de vânzări la Studium Green.

Potrivit autorizaţiei de construire, edificarea hipermarketului costă 1.788.570,85 lei. Celelalte imobile ar urma să coste 17,05 milioane, 9,73 milioane, respectiv 8,11 milioane de lei. Pentru toate, durata de execuţie prevăzută în autorizaţii este de 48 de luni.

Interesant este că numele lui Ovidiu Florian nu dispare din peisaj. În 2013, Dorin Bob fonda, alături de soţia lui Florian, Florina Nicoleta, firma Ideal Profit Trading SRL, care avea ca principal obiect de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliară. Familia Florian s-a destrămat între timp: anul trecut, cei doi soţi au depus actele pentru divorţ.

„Blocurile nu sunt ale mele. Ceea ce am avut eu cu chestia aia a fost faptul că am cerut acel certificat de urbanism să vedem dacă se poate face un Kaufland, la cererea lui Kaufland. Îl cunosc pe Dorin Bob foarte bine, iar firma a fost o dorinţă neconcretizată. Nu am nimic de a face cu chestia aceasta. După cum aţi observat, sunt low profile: nu mă amestec, nu mă bag.

E cel mai sănătos. După cunoştinţele mele, Dorin Bob dorea în perioada aceea să cumpere terenul, ca şi Kaufland, ca şi alţii. Se ştie foarte bine că, în istoria acelui teren, foarte mulţi au încercat să îl cumpere. Cine l-a cumpărat şi evoluţiile ulterioare, după ce am cerut acel certificat de urbanism, acum doi-trei ani, nu mai ştiu, se poate verifica", a declarat Florian, pentru ZIUA de CLUJ.

Ovidiu Florian este membru PNL şi consilier local, aflat la al doilea mandat. El este şi un prosper om de afaceri: deţine mai multe terenuri intravilane în Cluj şi Dej, mai multe spaţii comerciale şi controlează firmele Dafo Logistic SRL şi Zorilor Restaurant SRL.

Comenteaza