Garda de Mediu suspendă greva

Garda de Mediu suspendă greva
Angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au acceptat să suspende greva generală pe parcursul negocierilor purtate cu reprezentanţii Guvernului.În paralel, funcţionarii Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului se pregătesc să declanşeze, în cel mult o săptămână, conflictul de muncă

"Garda de Mediu a suspendat greva, până în data de 15 iunie, ca urmare a negocierilor purtate ieri cu Guvernul. Noi, cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului, urmează să declanşăm conflictul de muncă, e o chestiune de zile, ce şine de judecătorie. Aşteptăm hotărârea instanţei care să aprobe greva generală, hotărâre care ar putea veni în cel mult 6-8 zile. În momentul în care vom primi acceptul instanţei, vom picheta Ministerul Mediului, apoi vom aştepta timp de 10 zile medierea de către Ministerul Dialogului Social, după care vom face o grevă de avertisment de două ore şi apoi greva generală", a declarat Ciprian Şoavă, liderul Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu.

Acesta a explicat că motivul declanşării conflictului de muncă este legat, în primul rând de salariile foarte mici, care, în unele cazuri, se apropie de minimul pe economie pentru un specialist cu 10-20 de ani de experienţă.

"Aceste promisiuni de majorare şi calculare corectă a salariilor sunt de 7-8 ani, toţi ne-au spus că se zbat pentru noi, că fac, că vor creşte salariile, iar ele au rămas la nivelul anului 2009. Deci, nu avem nicio garanţie că, din iulie, lucrurile se vor îndrepta. Mai mult de o discuţie şi un cuvânt al unui om, nu avem nicio certitudine. Noi chiar vrem să tragem un semnal de alarmă serios. Noi am tot avut promisiuni de la miniştrii şi prim-miniştrii. Iar doamna Graţiela Gavrilescu nu este la primul mandat, în 2015 tot dânsa a fost când am declanşat un alt protest pe tema salariilor, iar dânsa ne-a invocat tot legea unitară de salarizate. Suntem în anul 2017 şi, iată, este aceeaşi treabă", a mai spus Şoavă.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, miercuri, că protestele angajaţilor din aceste instituţii sunt îndreptăţite, dar conflictele de muncă vor fi rezolvate prin noua lege a salarizării unitare.

"Toate aceste instituţii au salarii extrem de mici, nu sunt remuneraţi nici măcar la nivelul Ministerului Mediului. Sunt îndreptăţiţi, dar eu sper ca prin legea salarizării unitare să se rezolve şi problema angajaţilor din subordinea Ministerului Mediului", a declarat ministrul Mediului.

 

Comenteaza