ECONOMIC. Şomerii nu se înghesuie să se angajeze la Clujana

ECONOMIC. Şomerii nu se înghesuie să se angajeze la Clujana
E criză, dar clujenii nu se înghesuie la locuri de muncă: fabrica de încălţăminte Clujana vrea să angajeze până la 100 de persoane, dar până acum a reuşit să încheie doar 15 contracte de angajare.
în primele două săptămâni de recrutare, au fost angajate doar trei persoane, chiar dacă posturile au fost anunţate ca vacante şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi în presa locală, iar în selecţia de personal fabrica este consultată de o companie de profil.

"Am făcut o cerere scrisă la AJOFM în care i-am anunţat de posturi, am pus un anunţ în (publicaţie locală de anunţuri -n.red.), dar în primele două săptămâni am reuşit să angajăm doar trei persoane, am fost şi speriaţi că nu vine lumea", a declarat directorul Clujana, Radu Ţărmure.

El precizează că fabrica angajează până la 100 de persoane, dar numai pe perioadă determinată, respectiv până în august, chiar dacă există posibilitatea de prelungire a contractelor. De menţionat că beneficiarul produselor pentru care este necesară forţă de muncă suplimentară este o firmă din România. Oferta salarială este de 1.000 de lei salariu brut, sumă la care se adaugă bonurile de masă.

Mai menţionăm că pentru procesul de recrutare a angajaţilor a fost încheiat un protocol cu compania RSC Consulting. Firma aparţine Steluţei Racolţa, care este de altfel şi reprezentantul Consiliului Judeţean Cluj în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Clujana SA. Pentru serviciile acesteia nu se plăteşte niciun leu, potrivit directorului Clujana. "E o muncă patriotică, la departamentul de resurse umane al Clujana sunt doar două persoane. Am pus anunţuri în Gilău, în Apahida, oamenii au aflat de angajări", a explicat Racolţa.
Comenteaza