BT răscumpără aproape o jumătate de milion de acţiuni de pe piaţa de capital

BT răscumpără aproape o jumătate de milion de acţiuni de pe piaţa de capital
Banca Transilvania a răscumpărat de pe piaţa de capital aproape o jumătate de milion de acţiuni proprii, prin tranzacţii derulate pe parcursul unei singure săptămâni.

BT a cumpărat 100.000 de acţiuni în 26 ianuarie, 88.500 titluri o zi mai târziu, altă sută de mii de acţiuni în 30 ianuarie, 83.000 de acţiuni în ultima zi a lunii şi altă sută de mii de titluri în 1 februarie, pentru preţuri cuprinse între 0,94 şi 1 leu pentru fiecare acţiune.


În total, banca din Cluj a plătit 461.400 de lei pentru acţiunile răscumpărate pe piaţa de capital. Precizăm, BT a anunţat în urmă cu o săptămână că a răscumpărat de pe piaţa de capital altă o jumătate de milion de acţiuni într-o săptămână.

Amintim, decizia de a răscumpăra acţiuni a fost luată de acţionarii Băncii Transilvania în adunarea generală extraordinară din 28 aprilie 2011. Menţionăm, în condiţiile în care directorul băncii, Robert Rekkers, a demisionat din funcţie, notificare privind răscumpărarea titlurilor de pe piaţa de capital a fost semnată de directorul general adjunct, Nicolae Tarcea, şi de directorul financiar Maria Moldovan.

Comenteaza