1300 de locuri de muncă vacante la Cluj. Ce meserii se caută
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Mar 2015, 16:10
- Economie
- Ascultă știrea

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la 6 martie sunt 15.392 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, cele mai multe posturi disponibile sunt în Bucureşti (2.158), Cluj (1.304), Prahova (1.178), Arad (844), Argeş (815), Timiş (670), Bistriţa-Năsăud (508), Iaşi (506) şi Satu-Mare (501).
Cele mai puţine oferte de locuri de muncă sunt, în schimb, în judeţele Brăila (99), Covasna (99), Buzău (97), Caraş-Severin 880), Ialomiţa (63), Vrancea (54), Sălaj (52), Mehedinţi (28) şi Bacău (12).
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.244 de locuri de muncă, cele mai multe pentru analist servicii client (181), programator (62), inginer mecanic (51), asistent medical generalist (40), ofiţer bancar (credite, marketing, produse si servicii bancare) (32), asistent de cercetare în fizică (30), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (26), manager proiect (26), inginer electronist transporturi, telecomunicaţ (24) şi medic specialist (23).
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 14.148 de posturi, dintre care cele mai multe sunt pentru meseriile de confecţioner-asamblor articole din textile (1.483), muncitor necalificat în industria confecţiilor (922), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (646), lucrător comercial (566), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (471), şofer autocamion/ maşină de mare tonaj (355), agent de securitate (388), vânzător (321), manipulant mărfuri (317) şi casier (224).