A fost prelungită perioada de înscriere la Rabla 2022. Câte vouchere poți folosi

A fost prelungită perioada de înscriere la Rabla 2022. Câte vouchere poți folosi

Sesiunea de înscriere a fost prelungită, în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, atât pentru pesoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice sau pentru instituțiile publice.

Administrația Fondului pentru Mediu a transmis că sesiunea de înscriere în programele Rabla Clasic și Rabla Plus se va prelungi până la data de 31 iulie 2022. Bugetul alocat persoanelor fizice la începutul campaniei a fost de aproape 600 de milioane de lei.

Totodată, a fost prelungită și perioada de depunere a dosarelor de finanțare pentru “Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi”, până la data de 12 august 2022.

 “Am decis să prelungim perioada de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul acestor programe pentru a facilita accesul la finanțare a cât mai multor beneficiari. Prin programele noastre urmărim îndeplinirea obiectivelor europene și naționale privind mobilitatea urbană sustenabilă și ne dorim să finanțăm cât mai multe autovehicule electrice și electrice hibride prin intermediul Programului Rabla Plus. În același timp, susținem finanțarea în procent de 100% din cheltuielile eligibile pentru instalarea de stații de reîncărcare, suma maximă fiind de 190.000 lei, în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Câte vouchere poți folosi și ce valoare au

În acest an, pentru o maşină nouă pot fi predate spre casare două autoturisme. 

Pentru programul Rabla Clasic, voucherul este de 6.000 lei pentru un autovehicul vechi predat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule. Vechimea mașinii predate trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România.

Cu prima de casare se pot cumula prin Rabla Clasic următoarele tichete:

  • un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou (fără motociclete), echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are normă de poluare Euro 3 sau inferioară.

Voucherele prin Programul RABLA Plus:

  • un ecotichet de 26.000 de lei pentru achiziția unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 80 g CO2/km în regim WLTP, cu condiția obligatorie a casării unei mașini vechi.
  • un ecotichet de 29.000 de lei, pentru achiziția unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78g CO2/km în regim WTLP, cu condiția obligatorie a casării a două mașini vechi.
  • un ecotichet de 51.000 de lei pentru achiziția unei mașini 100% electrice, cu condiția obligatorie a casării unei mașini vechi, dar nu mai mult de 50% din valoarea masinii noi achizitionate.
  • un ecotichet de 54.000 de lei pentru achiziția unei mașini 100% electrice, cu condiția obligatorie a casării a două mașini vechi, dar nu mai mult de 50% din valoarea masinii noi achizitionate.

În cadrul programului Rabla PLUS se mai poate acorda un ecobonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani și are norma de poluare Euro 3 sau inferioară („ecobonus de vechime”).

Comenteaza