Acțiunile companiilor din sectorul turismului, afectate în urma atentatului de la Nisa

Acțiunile companiilor din sectorul turismului, afectate în urma atentatului de la Nisa
Piețele bursiere europene au scăzut dimineață în urma atentatului din Franța, cele mai afectate fiind acțiunile companiilor din sectorul turismului, inclusiv ale operatorilor aerieni și ale hotelurilor

În urma atentatului comis joi noaptea pe Promenade des Anglais din Nisa, acţiunile de pe pieţele bursiere europene au fost afectate, în special cele din domeniul turismului.

Bursa de la Paris a deschis vineri în scădere cu 0,57%, în primele minute de la debutul tranzacțiilor, indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.361,66 puncte, transmite Reuters.

De asemenea, indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt a coborât cu 0,41%, la 10.026,89 puncte, în timp ce indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a înregistrat un declin de 0,32%, la 6.633,09 puncte, iar indicele pan-european STOXX Europe 600 a înregistrat un recul de 0,3%.

Operatorii aerieni Air France-KLM, easyJet și British Airways înregistrau scăderi de 1,6-3%, iar acțiunile grupului hotelier Accor erau în declin cu 4%.

 

Comenteaza