Acțiunile firmei care a pierdut procesul Roșia Montană cu România s-au prăbușit. Cât a pierdut Gabriel Resources
Gabriel Resources e în cădere liberă după ce a pierdut procesul cu România în dosarul Roșia Montană. După ce a aflat că e datoare țării noastre, acum și acțiunile companiei canadiene au scăzut aproape total.
Prăbuşire totală a acţiunilor Gabriel Resources (GR) pe Bursa de la Toronto după pierderea procesului cu România. În premarket, acţiunile nu mai valorează nimic, fiind cotate la 0,05 dolari. Investitorii şi-au pierdut toţi banii, de vineri până acum dispărând 850 mil. dolari din valoarea companiei.
Acţiunile Gabriel Resources (simbol bursier GBU), companie care deţine proiectul Roşia Montană, se pregătea să deschidă şedinţa de tranzacţionare de luni de la Bursa de Valori din Toronto cu o prăbuşire de 94% a preţului pe fondul verdictului surpriză prin care România a câştigat ceea ce ar fi putut fi unul dintre cele mai costisitoare procese post-decembriste.
Gabriel „(No)” Resources
Astfel, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori din Toronto, preţul acţiunilor GBU afişat pe segmentul National Best Bid and Offer (NBBO) – disponibil cu puţin timp înainte de deschiderea şedinţei bursiere de la 9.30 ora locală, adică 15.30 ora României, prin care este raportat cel mai mare preţ de cumpărare şi cel mai mic preţ de vânzare oferit, cu alte cuvinte tranzacţionare în premarket, este de 0,05 dolari canadieni.
Spre comparaţie joi seară - vineri acţiunile au fost suspendate, preţul de închidere pentru acţiunile GBU a fost de 0,87 dolari canadieni.
La preţul de 0,05 dolari canadieni pe acţiune, capitalizarea Gabriel Resources este de 45 mil. dolari, în scădere cu 856 mil. dolari faţă de precedenta evaluare a investitorilor.
Astfel, compania canadiană Gabriel Resources nu pare să mai aibă resurse după pierderea imensă la bursă, pe lângă faptul că trebuie să achite României și aproximativ 10 milioane de dolari în taxe şi cheltuieli de judecată. Inițial, firma canadiană ceruse ea despăgubiri de 6,7 miliarde dolari. Reprezentanții GR afirmă că în prezent, compania dispune de fonduri disponibile de aproximativ 2,7 milioane de dolari canadieni (2,0 milioane de dolari americani) şi se aşteaptă ca acest sold să fie epuizat în cursul normal al activităţii până în mai 2024. Practic, Gabriel Resources nu are bani să plătească României taxele și cheltuielile de judecată.