Agenţii economici şi proprietarii de locuinţe din Mamaia vor plăti taxă pentru promovarea staţiunii

Agenţii economici şi proprietarii de locuinţe din Mamaia vor plăti taxă pentru promovarea staţiunii
Agenţii economici din Mamaia - proprietari de hoteluri, moteluri, pensiuni, cazinouri, magazine, farmacii, ateliere foto sau spălătorii auto -, dar şi cei care au apartamente în staţiune vor plăti o taxă pentru promovarea staţiunii, valoarea acesteia fiind cuprinsă între 100 şi 4.000 de lei pe an.

 

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a afirmat, luni, că taxa pentru promovarea staţiunii urmează să fie aprobată în următoarea şedinţă a Consiliului Local, precizând că este vorba despre o taxă discutată cu Asociaţia Patronală Mamaia, iar din valoarea acesteia 30 la sută va reveni Primăriei, pentru activităţi de promovare, în timp ce restul va merge la Asociaţia Patronală.

"O să punem, în şedinţa viitoare de Consiliul Local, o taxă de promovare pentru toţi agenţii economici care lucrează în staţiunea Mamaia, inclusiv deţinătorilor de apartamente. Este o taxă discutată cu Asociaţia Patronală din Mamaia. Împreună cu ei s-a făcut pe zone, pe genuri de activităţi care se desfăşoară acolo. Din taxa asta de promovare 30 la sută o să revină Primăriei, bani pe care noi o să-i cheltuim la promovare şi 70 la sută o să rămână la Asociaţia Patronală, unde s-a făcut un comitet şi urmează să-i cheltuiască în târgurile de turism specifice lor şi unde se duc ei şi vor să fie prezenţi", a declarat Radu Mazăre.

El a precizat că această taxă va fi plătită atât de către cei 1.000 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în Mamaia, cât şi de către cei care deţin apartamente în staţiune.

"Taxa este inclusiv pentru cei care deţin apartamente în Mamaia. Dacă piaţa imobiliară în România scade, în Mamaia creşte, iar asta nu este întâmplător, este rodul unui efort de promovare la care trebuie să participe şi domnii", a explicat primarul Constanţei.

Conform proiectului de hotărâre aflat pe site-ul Primăriei Constanţa, proprietarii de hoteluri şi cazinouri ar urma să plătească 4.000 de lei pe an, în timp ce pentru unităţile de alimentaţie publică taxa ar fi de 3.500 de lei pe an, pentru moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, pensiuni - 3000 de lei pe an, pentru farmacii, ateliere foto, săli de jocuri, spălătorii auto - 2000 de lei pe an. Cei care fac comerţ ambulant ar urma să plătească o taxă anuală cuprinsă între 400 şi 1.000 de lei, iar pentru o locuinţă taxa este de 100 de lei pe an.

 

Etichete
Comenteaza