Angajații APIA din teritoriu încep joi protestele
"Oamenii sunt pregătiți să înceapă de mâine (joi n.r.) protestele la centrele județene ale APIA, din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor, care vor scădea, începând din 2018, cu sume cuprinse între 700 și 2.800 de lei. Nu și la București, pentru că angajații de aici nu sunt afectați. Tocmai asta am și cerut: să ne treacă și pe noi pe aceeași grilă ca și angajații de la nivel central, pentru că suntem aceeași agenție. Vor fi afectați de diminuarea veniturilor marea majoritate a angajaților din teritoriu, în afară de consilierii debutanți și asistenți, care sunt foarte puțini, toți consilierii superiori și toți cei cu funcții de conducere vor avea o scădere a salariilor", a spus Mateescu.
Acesta a precizat că nemulțumirile angajaților APIA din teritoriu au fost prezentate încă din vara acestui an, atât conducerii APIA, cât și ministrului Agriculturii, însă "ne-au tot amăgit că se va rezolva problema noastră".
"Nu ne mai vedem nici cu ministrul (Petre Daea n.r.) nici cu conducerea APIA, mingea este acum la dânșii. Noi am așteptat din vară, când a fost proiectul Legii Salarizării, dar ne-au tot amăgit că se va rezolva problema noastră și noi am făcut toate plățile și o să le facem în continuare. Nu cerem măriri de salarii, cerem să ni ne păstreze salariile actuale, dar este dureros când vezi că îți scade salariul. Mai ales că s-a tot spus că prin Legea salarizării vor exista măriri de salarii", a explicat liderul de sindicat.
Contact de AGERPRES, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunțat că există un proiect de OUG care va reglementa problema salarizării, iar acest aspect le-a fost transmis liderilor de sindicat într-o întâlnire care a avut loc marți la minister.
"Într-adevăr pe Legea salarizării 153/2017 este o problemă în ceea ce privește funcțiile de conducere și de execuție la nivel teritorial, până la nivelul de consilier superior. Este un proiect de OUG, care nu este azi pe ordinea de zi a Guvernului, dar care va reglementa anumite aspecte în ceea ce privește salarizarea în APIA. Ieri am avut o întâlnire împreună cu domnul ministru și cu sindicatele în care s-a spus de această ordonanță și să vedem cum și când va ieși. Eu știu ce a însemnat și ce înseamnă munca fiecăruia dintre ei, pentru că zile și nopți am petrecut aici", a precizat Adrian Pintea.
APIA are în prezent 4.859 de posturi, din care în jur de 400 sunt la nivel central.