Angajaţii care se vaccinează anti-COVID sau își vaccinează copiii pot primi trei zile libere

Angajaţii care se vaccinează anti-COVID sau își vaccinează copiii pot primi trei zile libere

Angajaţii vor putea cere o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a vaccinului anti-COVID administrată lor sau copilului.

Mai exact este vorba despre Legea nr. 221/2021 pentru modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:

– câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat

– câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor

– câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

Beneficiază de ziua liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi, scrie ZF.

Ziua liberă se obţine în baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, beneficiarii zilei libere au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

Comenteaza