Angajatorii pot crește salariul minim cu 200 de lei de la 1 iunie. Suma adăugată voluntar nu va fi impozitată
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Mai 2022, 17:16
- Economie
- Ascultă știrea
Salariul minim va putea fi majorat cu 200 de lei începând de la 1 iunie 2022, sumă care va fi scutită de la plata impozitului și a contribuțiilor sociale, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență emis, miercuri, de Ministerul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea măsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”,”200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)”.
Astfel, este propusă neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă. Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecinţelor sociale negative cauzate de creșterea prețurilor.
De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.
Potrivit Ministerului Finanțelor, de această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este de 2.750 de lei.
Totodată, prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii poștale a informațiilor specifice referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.
"Prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul on-line", se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor.