Foto AnimaWings lansează o nouă rută de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:49
- Economie
- Ascultă știrea

Compania aeriană AnimaWings deschide o nouă rută de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj şi AnimaWings anunță extinderea companiei aeriene și operarea unei noi rute aeriene între Cluj-Napoca și Istanbul - una dintre cele mai dinamice metropole ale lumii.
Noua conexiune aeriană le va permite pasagerilor din Cluj și din întreaga regiune a Transilvaniei să ajungă direct la Istanbul Grand Airport (IST) – cel mai mare hub aerian al Europei și o poartă strategică spre sute de destinații internaționale.
Astfel, începând din 16 octombrie 2025, zborurile din Cluj-Napoca spre Aeroportul Internațional iGA Istanbul vor fi operate cu 2 frecvențe pe săptămână, în zilele de joi și duminică, conform programului de mai jos:
Conform datelor publicate de Airports Council International (ACI) World, Aeroportul Internațional iGA Istanbul se clasează pe locul al 7-lea la nivel mondial, cu peste 80 milioane de pasageri transportați în anul 2024, datorită expansiunii companiilor aeriene, dezvoltării infrastructurii și îmbunătățirii conectivității globale. Distanța între Aeroportul iGA Istanbul și centrul orașului Istanbul este de aproximativ 50 km.
Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Apreciem decizia companiei aeriene românești Animawings de a-și extinde activitatea la Aeroportul Internațional Cluj, prin introducerea unei noi rute directe către Istanbul. Această nouă conexiune aeriană reprezintă o confirmare a potențialului economic și turistic al județului Cluj, dar și a eforturilor continue ale administrației județene de a sprijini dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, cu scopul creşterii traficului anual de pasageri”.
Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a declarat: „Printr-o serie de eforturi remarcabile, concretizate prin decizia AnimaWings de a opera noua rută Cluj-Istanbul, Aeroportul Internațional Cluj demonstrează încă o dată, faptul că este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare. Este evident faptul că, eforturile constante depuse de întreaga echipă a aeroportului clujean continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România”.
David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a adăugat: „Ne bucură faptul că, la doar 10 luni de la debutul operării de zboruri regulate de pe aeroportul clujean, compania aerienă AnimaWings își continuă procesul accelerat de expansiune. Începând de astăzi, pasagerii vor putea beneficia de noi opţiuni de călătorie cu AnimaWings, prin noua rută Cluj-Napoca – Istanbul. Avem convingerea că decizia companiei aeriene va fi apreciată atât de mediul de afaceri, cât și de ceilalți pasageri ai Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, susţinând creşterea fluxurilor de călătorie spre/dinspre Turcia şi regiunea Transilvaniei”.
Marius Pandel, CEO AnimaWings: „Ne bucurăm să marcăm astăzi inaugurarea zborurilor directe AnimaWings între Cluj și Istanbul – o rută cu un potențial major atât pentru traficul de business, cât și pentru cel turistic. Istanbulul este un hub global care conectează Europa cu Asia, iar introducerea acestei rute reprezintă un pas important în strategia noastră de extindere și de consolidare a rețelei de rute internaționale operate din Cluj. Ne dorim ca fiecare zbor AnimaWings să ofere pasagerilor din întreaga regiune o experiență de călătorie plăcută, confortabilă și sigură, la standardele noilor aeronave Airbus A220-300 din flota noastră”.
În prezent, compania românească AnimaWings mai operează de pe Aeroportul Internaţional Cluj, zboruri interne spre București, cu 14 frecvenţe pe săptămână, iar Istanbul resprezintă cea de-a doua destinație pentru zboruri regulate, din portofoliul companiei aeriene.
Despre AnimaWings
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii confortabile, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.
Aflată în continuă expansiune, AnimaWings a recepționat în luna septembrie 2025 a cincea aeronavă Airbus și vizează o flotă de 18 avioane în următorii doi ani, evaluată la peste 1 miliard de dolari.