Apă infestată în una dintre cele mai vizitate localități din Transilvania. E la o aruncătură de băț de Cluj

Apă infestată în una dintre cele mai vizitate localități din Transilvania. E la o aruncătură de băț de Cluj

În una dintre cele mai vizitate comune din Transilvania, unde ajung anual circa 100.000 de turiști, apa este infestată cu nitriți și nitrați. 

Este vorba despre Rimetea, unde deşi există o instalaţie nouă şi modernă de furnizare a apei, aflată în proprietatea comunei, aceasta este neautorizată.

„Colegii mei au prelevat probe, iar acestea nu sunt conforme. Au fost aplicate chiar şi sancţiuni. Pe raza comunei funcţionează mai multe unităţi de alimentaţie publică, chiar pensiuni, unde este livrată apă neconformă", a declarat directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea, potrivit ziare.com.

Acesta a completat că, pe termen scurt, un consum de apă cu parametrii depăşiţi de nitriţi şi nitraţi nu pune în pericol sănătatea populaţiei. În schimb, consumul acestei ape pe termen lung poate duce la apariţia unor boli, chiar şi oncologice.

Sistemul operat de administraţia locală din Rimetea nu are autorizaţie sanitară de funcţionare din partea DSP. Deşi este o reţea nouă, sunt anumite proceduri care ar trebui să existe, cum ar fi să se clorineze după anumite standarde şi, mai ales, să fie realizat un audit de apă.

Rimetea este vizitată anual de circa 100.000 de turiști, cifră avansată de administrația locală, inclusiv din străinătate.

Comenteaza