Austriecii își vând din afaceri șeicilor. 25% din OMV va fi preluat de un gigant din Abu Dhabi. Grupul austriac are afaceri de peste 20 mld. în România
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Dec 2022, 11:24
- Economie
- Ascultă știrea
Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) a ajuns la un acord să cumpere o participaţie de 24,9% în grupul austriac de petrol şi gaze OMV de la fondul de stat din Abu Dhabi Mubadala Investment Company, au anunţat miercuri cele două companii, scrie Reuters.
La finalizarea tranzacţiei, ADNOC îşi va mări acţionariatul atât la producătorul petrochimic european Borealis, cât şi la firma petrochimică Borouge, listată la Abu Dhabi, au precizat cele două companii într-un document de reglementare.
Holdingul de stat austriac Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG), care deţine o participaţie de 31,5% la OMV, a declarat, într-o declaraţie separată, că a fost informat cu privire la tranzacţie.
„În cazul în care toate aprobările de reglementare vor fi acordate, ADNOC ar deveni un partener strategic, orientat pe termen lung, în toate domeniile de activitate ale OMV. Obiectivele strategice pe termen lung ale ÖBAG de creştere a valorii OMV şi de promovare a intereselor economice ale Austriei rămân neschimbate", a precizat ÖBAG în declaraţie.
Participaţia Mubadala în OMV este evaluată la aproximativ 4,1 miliarde de dolari, potrivit datelor Refinitiv.
Tranzacţia, care este supusă aprobărilor de reglementare, "marchează următoarea etapă majoră pentru ADNOC pe măsură ce îşi accelerează ambiţioasa strategie de creştere internă şi internaţională în domeniul produselor chimice şi, de asemenea, se aliniază cu strategia de investiţii pe termen lung a Mubadala", se arată în comunicat.
Tranzacţia are loc după ce Mubadala Petroleum s-a rebranduit în septembrie în Mubadala Energy pentru a urmări noi sectoare energetice, inclusiv hidrogenul albastru şi captarea carbonului, şi în timp ce ADNOC din Abu Dhabi încearcă să îşi sporească prezenţa la nivel internaţional prin fuziuni şi achiziţii.
În luna aprilie a acestui an, ADNOC a convenit să achiziţioneze de la Mubadala o participaţie de 25% din producătorul petrochimic european Borealis, deţinut în proporţie de 75% de OMV.
Afaceri de peste 23 de miliarde de lei pentru OMW în România
OMV PETROM S.A. a raportat pentru 2021, afaceri de 23.586.087.255 lei (cu aproape 9 miliarde mai mare față de 2020), și profit net de 2.688.416.594 lei (aproape dublu față de primul an pandemic, în condițiile în care, combustibilul s-a scumpit covârșitor, aproape de dublu de la începutul epidemiei de Covid-19 și până acum câteva luni, când litrul de motorină/benzină sărea de 9 lei), cu un număr mediu de 8271 angajați, potrivit datelor consultate de ZIUA DE CLUJ pe site-ul de termene.ro.