Autobuzele fac loc blocurilor

Autobuzele fac loc blocurilor
O autogară din Cluj este forţată să îşi caute un alt amplasament. În locul ei vor apărea blocuri.

Conducerea Sens Vest SRL, societate care operează autogările cu acelaşi nume din Turda şi Cluj, a anunţat Consiliul Judeţean, Autoritatea Rutieră Română (ARR) Cluj şi Primăria municipiului că îşi închide punctul de lucru de pe strada Fabricii nr. 105 în februarie 2017. Firmele de transport au fost informate săptămâna aceasta de situaţie.

Directorul autogărilor, Pavel Cornel Toma, a explicat că a fost forţat să plece de pe actualul amplasament, unde ar urma să apară, din informaţiile sale, un proiect imobiliar. Toma susţine însă că îşi va deschide o autogară într-o altă zonă a Clujului.

„Închidem autogara aceasta, dar vom deschide în altă parte. În următoarele două luni voi şti exact unde ne mutăm. Există mai multe posibilităţi şi suntem în tratative. În spaţiul actual eram în chirie, iar proprietarul m-a anunţat că doreşte să reziliem contractul; mi-a dat un preaviz de şase luni, iar eu am informat toate instituţiile.

Am înţeles că imobilul se va demola şi că în locul său vor fi construite blocuri. Nu ne-am fi dorit să plecăm, dar este perfect legal. Am crescut autogara de la zero, după cinci ani am ajuns abia la 45% din potenţial. Oferim servicii de calitate, nu suntem cu nimic mai prejos decât autogările din Germania sau Franţa. Sper ca toţi clienţii actuali să rămână alături de noi", a spus Cornel Toma, pentru linia9.ro.

Autogara Sens Vest din Cluj a fost deschisă în 2011 şi funcţiona într-o aripă a fostei hale Clujana. Aceasta este "sora" mai tânără a autogării Sens Vest din Turda, deschisă din 2002 în Piaţa Romană. În Cluj-Napoca funcţionează în prezent patru autogări: Sens Vest, Beta şi două care aparţin companiei Fany.

Etichete
Comenteaza