Autostrada şi centura dublează costurile la exproprieri

Autostrada şi centura dublează costurile la exproprieri
Proprietarii terenurilor au cerut mai mulţi bani pe motiv că preţurile în zona Autostrăzii Transilvania şi a centurii de ocolire Vâlcele-Apahida au crescut odată cu demararea proiectelor.

ZIUA de CLUJ a intrat în posesia unor sentinţe care arată că experţii numiţi în dosarele de expropriere au ţinut cont la fixarea valorii terenurilor inclusiv de faptul că prin zonele respective trec Autostrada Transilvania şi centura Vâlcele-Apahida, tocmai obiectivele pentru construirea cărora suprafeţele au fost expropriate. Curtea de Apel Cluj (CAC) a sesizat “şmecheria” şi a modificat valorile din unele sentinţe date în primă instanţă.

Pe rolul instanţelor clujene se află în diverse faze peste 100 de dosare privind exproprieri pe sectorul 2B al Autostrăzii Transilvania sau pe traseul centurii de ocolire Vâlcele-Apahida. Valorile oferite de statul român pentru exproprieri au fost majorate în instanţe cu sume între 50.000 şi 1,6 milioane de euro. Prezentăm două exemple în care experţii au dublat preţurile în mod nejustificat, lucru confirmat prin sentinţe date de către un complet de judecători de la CAC. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a atacat la CAC o hotărâre a Tribunalului Cluj prin care o societate a primit pentru un teren arabil extravilan de 2.498 mp, din comuna Gilău, 162.370 euro. Valoarea era de patru ori mai mare decât cea dată de stat, adică 42.466 euro.

CAC a admis parţial apelul declarat de CNADNR şi a redus cuantumul despăgubirii la 73.691 euro. În motivarea sentinţei se arată că “Din răspunsul la obiecţiunile instanţei de apel şi expertiza iniţială, rezultă că traseul Autostrăzii Transilvania a determinat creşteri de preţ de 2-3 ori la terenuri. Astfel, un mp din terenul obiect al litigiului valora la data emiterii hotărârii contestate 29,5 euro, conform metodei comparaţiei prin bonitare, iar aceasta ar fi fost valoarea şi la data întocmirii raportului de expertiză, dar specialiştii au aplicat un coeficient de 2,2 raportat la metoda de calcul utilizată, tocmai în considerarea împrejurării că începerea demersurilor pentru construirea Autostrăzii Transilvania a determinat o creştere substanţială a preţurilor terenurilor din zonă”. În timp ce experţii au stabilit un preţ de 65 euro/mp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a cerut reducerea lui fiindcă preţul în zonă variază între 25 şi 33 de euro.

Expertul care a reprezentat societatea, Traian Pop, s-a retras. “Nu mi-a plăcut tărăşenia cum s-a interpretat procedura de stabilire a preţurilor pentru exproprierile de la autostradă. Proprietarii au crescut valorile terenurilor în amplasamentul autostrăzii anterior începerii procedurii de expropriere, de când s-a zvonit traseul. Dacă te depărtezi de traseu la 3-4 km, preţurile sunt normale. Dacă s-ar fi putut ţine secret traseul autostrăzii, cetăţenii n-ar fi putut cere majorare de preţ. Numai într-o ţară care nu are o puternică bază de preţuri avem o asemenea situaţie”, spune Pop.

El recunoaşte că terenurile vecine autostrăzii sau centurii de ocolire au o valoare mai mare dacă pot fi folosite de proprietari după finalizarea proiectelor de infrastructură. CAC a concluzionat că “în realitate, statul expropriator nu poate fi obligat la o dublă reparaţie, ci doar la plata contravalorii terenului raportat la data exproprierii, nicidecum la plata creşterii de valoare datorată tocmai exproprierii”. Aceeaşi situaţie a existat într-un alt dosar în care o persoană fizică a primit la prima instanţă 10.140 euro pentru 616 mp în localitatea Vâlcele, în cuantumul unei exproprieri pe traseul centurii de ocolire Vâlcele-Apahida. CAC a redus despăgubirea la 5.070 euro. Cele două sentinţe de la CAC au fost atacate cu recurs de către expropriaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Diferenţe calculate la 2,7 milioane de euro


În privinţa suprafeţelor de pe aliniamentul sectorului 2B al Autostrăzii Transilvania, instanţele clujene s-au pronunţat în 24 de dosare care au avut ca obiect majorarea sumelor. CNADNR ar trebui să plătească diferenţe de 2,7 milioane de euro faţă de preţurile oferite iniţial. Cele mai multe sentinţe nu sunt definitive, doar patru dosare fiind soluţionate irevocabil. Acestea prevăd majorări cu sume de 2.500-20.000 de euro. Pe rolul instanţelor se mai află alte 72 de litigii cu acelaşi obiect, încă fără sentinţe. În cazul centurii, statul a achitat 29.000 de euro în plus faţă de cei 42.000 pe care proprietarii i-au obţinut, prin hotărâre de guvern, ca despăgubiri pentru terenurile expropriate.


Comenteaza