Banca Transilvania se extinde în Italia

Banca Transilvania se extinde în Italia
Preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii clujene, Horia Ciorcilă, a anunţat acţionarii că în 2013 aceasta îşi va înfiinţa o sucursală la Roma.

Investiţiile Băncii Transilvania (BT) în 2013 se vor cifra la 64 de milioane de lei şi vor fi concentrate pe informatizare, carduri, sucursale şi clădiri, potrivit planului de dezvoltare care va fi prezentat azi acţionarilor de către Consiliul de Administraţie (CA), în cadrul adunării generale anuale.

Din bugetul de investiţii pe anul curent, 40,9 milioane de lei merg către informatizare şi carduri, 13,6 milioane în sucursale şi clădiri şi 9,7 milioane către subsidiare, sume care includ şi taxa pe valoarea adăugată. Printre obiectivele administratorilor figurează o sucursală la Roma (Italia); 2,1 milioane de carduri eliberate; departament activ de agricultură cu consultare specializată; orientare către fondurile europene; nou centru de date în parcul industrial Tetarom I; procesare non-stop a tranzacţiilor pe internet; emitere de carduri Contactless; înrolarea clienţilor prin completarea de aplicaţii online, doar cu semnătură; soluţie de transferuri de bani prin Western Union prin dispozitive mobile.

Pentru acest an, CA estimează active de 31,8 miliarde de lei, un profit brut de 388 de milioane de lei, rezultat din venituri de 1,67 de miliarde de lei şi din cheltuieli de 1,29 miliarde de lei, calculate la un curs euro/leu de 4,55 şi un raport euro/dolar de 1,24 pentru finalul anului. Administratorii au propus investitorilor BT majorarea capitalului cu 303 milioane de lei din rezervele de profit net din anul trecut. Aceasta înseamnă că fiecare acţionar care va fi înregistrat la 20 mai va beneficia de 16 acţiuni noi la 100 deţinute. În urma acestei majorări, capitalul social al băncii clujene va creşte de la 1,9 la 2,2 miliarde de lei.

„Deşi economia globală a arătat semne de îmbunătăţire în prima parte din 2012, datele macroeconomice din a doua parte a anului au prezentat semnele unui declin, iar în unele ţări situaţia s-a înrăutăţit, etape de scădere fiind aşteptate şi în 2013. Cererea internă a fost redusă, companiile şi consumatorii fiind descurajaţi de incertitudinile legate de criza datoriilor. Liderii europeni au recunoscut că uniunea monetară trebuie completată de o uniune financiară, una fiscală, o uniune economică autentică şi, în final, o uniune politică mai profundă. Banca Centrală Europeană estimează că economia zonei euro se va contracta cu 0,3% în 2013, iar pieţele rămân sceptice cu privire la capacitatea unor ţări cu economii slăbite, precum Spania şi Italia, de a evita programele oficiale de sprijin financiar", remarcă preşedintele BT, Horia Ciorcilă. Cei mai importanţi acţionari ai BT sunt Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (14,6%), Bank of Cyprus (9,7%), Societăţile de Investiţii Financiare Moldova (5%) şi Oltenia (4,9%).


Cifrele BT în 2012


* A deschis trei unităţi, a închis şase. 550 erau funcţionale, dintre care 63 de sucursale. Două subsidiare, BT Consultant şi BT Evaluator, au fost desfiinţate.
* Personalul a crescut cu 5%, iar cheltuielile cu salariaţii, cu 11%. Rulajul de personal s-a diminuat de la 8,19 la 7,38%, cel mai mare fiind la Bucureşti.
* Salariaţii şi administratorii au primit 14 milioane de acţiuni, care au presupus cheltuieli de 14,6 milioane de lei. BT va mai cumpăra 17,5 milioane de titluri.
* Banca a încheiat trei contracte de finanţare, în valoare de 469 de milioane de lei.
* Locul trei pe ţară după active, în urma BCR şi BRD. BT este urmată în clasament de CEC, UniCredit, Raiffeisen, Volksbank, ING, Alpha şi Bancpost.
* Majoritatea împrumuturilor au fost acordate către companii (64%). Serviciile (36%) şi comerţul (28,7%) au fost cele mai creditate domenii.
* Ponderea creditelor neperformante, cu restanţe de peste trei luni, a urcat de la 8,6 la 11,3% de la un an la altul, sub media naţională, de 14,1%.
* 255 de cazuri de împrumuturi neperformante au fost înregistrate pe pierderi. Valoarea lor: 13,5 milioane de lei, 0,8 milioane de euro şi 35.000 de dolari.
* Lichidităţile au urcat cu 35%, la 6,8 miliarde de lei, operaţiunile pe internet, cu 30%, clienţii agricoli, cu 17%, iar tranzacţiile cu dispozitive mobile s-au dublat.
* Sumele alocate publicităţii s-au ridicat la 14,1 milioane de lei, iar sponsorizările se cifrează la 3,9 milioane de lei.

 

Comenteaza