Bani pentru apărare: Guvernul aprobă programul SAFE de 16 miliarde de euro. Când ajung primele sume și ce urmează

Bani pentru apărare: Guvernul aprobă programul SAFE de 16 miliarde de euro. Când ajung primele sume și ce urmează

Guvernul a aprobat, prin memorandum, semnarea acordului de împrumut cu Comisia Europeană în cadrul instrumentului SAFE, prin care România poate accesa 16,68 miliarde de euro pentru investiții în domeniul apărării.

Potrivit documentului, ministrul finanțelor va semna acordul în valoare de 16.680.055.394 de euro, urmând ca acesta să fie ulterior supus aprobării Parlamentului prin lege.

Instrumentul SAFE este un mecanism al Uniunii Europene prin care statele membre pot obține finanțări pentru consolidarea capacităților de apărare, în contextul actual de securitate generat de războiul din Ucraina.

România beneficiază de a doua cea mai mare alocare din acest program, după Polonia, dintr-un total de 150 de miliarde de euro disponibile la nivel european. Fondurile sunt destinate în special industriei de apărare și achiziției de echipamente militare considerate prioritare la nivelul UE.

Accesarea banilor se va face etapizat, în funcție de îndeplinirea unor condiții și jaloane stabilite pentru proiectele finanțate. România va putea solicita fonduri de maximum două ori pe an, iar perioada de implementare se întinde până la 31 decembrie 2030.

După intrarea în vigoare a acordului, Comisia Europeană va acorda o prefinanțare de 15%, respectiv aproximativ 2,5 miliarde de euro, destinată demarării investițiilor din planul național pentru industria europeană de apărare. Această sumă va fi ulterior recuperată prin deduceri din tranșele viitoare.

Împrumutul are o maturitate de 45 de ani, iar în primii 10 ani România va achita doar dobânzile și costurile aferente, fără rambursarea principalului. Ulterior, rambursarea se va face în rate egale până la scadență.

Guvernul susține că finanțarea este avantajoasă datorită condițiilor obținute la nivel european, fiind mai favorabilă decât împrumuturile de pe piețele financiare, ca urmare a costurilor mai reduse de finanțare ale Uniunii Europene.

Fondurile vor fi administrate de Ministerul Finanțelor și vor contribui atât la acoperirea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, cât și la finanțarea investițiilor. Implementarea proiectelor revine Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și serviciilor de informații, care vor trebui să îndeplinească jaloanele stabilite pentru deblocarea tranșelor de finanțare.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .