Banii pentru programul Rabla și Rabla Plus s-au dat în mai puțin de o oră

Banii pentru programul Rabla și Rabla Plus s-au dat în mai puțin de o oră

Bugetul alocat pentru ultima sesiune din an a programului „Rabla Plus", destinat persoanelor juridice, a fost epuizat în 21 de minute de la începutul înscrierilor. 

Pe de altă parte, aproape 1.100 de persoane fizice, 628 de persoane juridice şi 22 de instituţii publice au depus cereri de finanţare în primele două ore de la demararea programului „Rabla Clasic", informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Faptul că sumele pentru Rabla Plus - persoane fizice şi juridice - au fost deja solicitate ne confirmă faptul că există un interes impresionant pentru autovehiculele electrice, având în vedere şi ecotichetul oferit prin acest program care este în valoare de peste 10.000 euro. Utilizarea autovehiculelor electrice este pe un trend ascendent, ceea ce mă bucură, fiind un semnal foarte important din partea cetăţenilor care fac alegeri prietenoase cu mediul pentru a contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului", - preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Buget epuizat după 21 de minute

Bugetul pentru „Rabla Plus" - persoane juridice a fost epuizat în 21 minute, fiind depuse 2.316 de dosare, iar cel alocat pentru persoanele fizice a fost rezervat în două ore de către 1.749 de beneficiari, fiind în continuare sume disponibile pentru înscrierea instituţiilor publice, întrucât doar 15 astfel de instituţii au depus cereri de finanţare.

Noua sesiune din acest an a programelor „Rabla Clasic" şi „Rabla Plus"se va derula în perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.

Bugetele totale care vor fi puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul „Rabla Clasic" - persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice - buget de 173.300.500 lei, instituţii publice - buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus - persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice - 202.303.000 lei şi instituţii publice - 15 milioane de lei.

Comenteaza