Bolnavii fac profit hotelierilor. Clujul, în topul turismului medical

Bolnavii fac profit hotelierilor. Clujul, în topul turismului medical

În ultimii trei ani turismul de sănătate a crescut puternic şi a ajuns chiar şi la 10% din numărul total al clienţilor unor hoteluri din oraşe mari, precum Bucureşti, Sibiu şi Cluj.

Analiza relevă că vizitatorii sunt rude ale bolnavilor internaţi în spitale sau de cei care ajung pentru controale medicale, femei care vin la clinici renumite pentru operaţii estetice ori străini care ajung în România pentru chirurgia obezităţii, tratamente stomatologice sau pentru relaxare în centrele wellness, iar acest tip de turism creşte cu 30% în fiecare an.

Potrivit Mediafax, din totalul turiştilor care se cazează în hotelurile din marile oraşe ale ţării, mai mult de jumătate sunt oameni de afaceri, iar ceilalţi vin pentru distracţie, evenimente, concerte, shopping sau meciuri. În privinţa turiştilor de sănătate, în primul rând este vorba de români cu probleme de sănătate care vin în Bucureşti, Sibiu sau Cluj pentru centrele medicale private sau spitalele de stat renumite.

"La hotel vin şi se cazează fie rudele pacienţilor în timpul operaţiilor, fie ulterior pacienţii, care se întorc în oraş pentru tratamentele şi controalele postoperatorii. Un însoţitor stă minumum două zile în hotel, dar unii rămân şi 10 zile. Caută hoteluri economice, aflate în vecinătatea spitalelor. Sunt ancoraţi total în turismul medical, nu vizitează oraşul şi sunt captivi în hotel, unde mănâncă şi apelează la toate serviciile posibile, de la spălătorie la taxi. Nu le arde de altceva. Stau toată ziua alături de pacient, la clinică ori la spital, iar seara se întorc şi mănâncă la hotel", a declarat Călin Ile, director general Ibis Continental Hotels.

Incidenţa mare a bolilor şi degradarea sistemului de sănătate din multe judeţe ale ţării i-au determinat din ce în ce mai tare pe mulţi români ca, mai ales în ultimii ani, să migreze spre marile oraşe atunci când au probleme grave de sănătate.

"Nu mai sunt doctori de calitate în ţară, şi atunci oamenii sunt nevoiţi să vină la marile spitale de stat sau private din oraşele importante", a explicat Ile. Alături de pacienţii spitalelor, o altă categorie de turişti autohtoni de sănătate o reprezintă româncele care vin la clinici renumite pentru operaţii estetice.

Și străinii sunt turiștii de sănătate. Unii dintre ei vin, în ultimii ani, pentru tratamente stomatologice, mult mai ieftine în România decât în ţările lor, dar de aceeaşi calitate. Există şi o anumită categorie de străini care vin pentru chirurgia obezităţii, cu alte cuvinte pentru "micşorare de stomac", intervenţii care costă mai puţin în ţara noastră. O a treia categorie sunt turiştii de wellness, care caută centrele de relaxare.

"Acest tip de turism creşte puternic de la an la an, turişii de sănătate ajungând la 10% din totalul clienţilor anumitor hoteluri de trei stele din marile oraşe. Din acest motiv, ca hotelieri, intenţionăm să luam legătura cu clinicile private şi cu spitalele mari de stat, şi să construim pachete împreună, încercând să le oferim pacienţilor un serviciu integrat, cu preţuri avantajoase.

Modelul funcţionează cu succes în străinătate, unde s-a ajuns ca unele case de sănătate să deconteze mai degrabă cazarea într-un hotel decât într-un spital, deoarece e mai ieftin", a mai spus Călin Ile.

Comenteaza