Botezatu are magazin în centrul Clujului

Botezatu are magazin în centrul Clujului
Designerul şi-a fixat ca strategie amplasarea de unităţi mai mici în oraşe şi menţinerea preţurilor chiar în condiţii de criză şi de majorare a taxelor.

Cătălin Botezatu a mărturisit, pentru ZIUA de CLUJ, că şi-a folosit prima experienţă de producţie cu fabrica Argos pentru a crea propria sa unitate de la Târgu-Mureş. Primul său magazin de la Cluj, care operează în sistem franciză, a fost deschis, fără o inaugurare oficială, într-o clădire aflată în spatele complexului Central.

"Am foarte mulţi clienţi din Cluj, mai ales pe partea de lenjerie şi cămăşi, dar şi rochii, pret-a-porter. Respect Clujul pentru că de acolo m-am lansat, prin colaborarea cu fabrica Argos, după care mi-am deschis propria unitate, la Târgu-Mureş. Îmi pare rău că nu am putut ajunge acolo la Balul Operei, tocmai eram angrenat în filmări. Oricum, peste o lună voi veni la Cluj în cadrul selecţiei la concursul Next Top Model. Acest magazin este unul în franciză, deschis la rugămintea unui prieten de-al meu. Important este să fii prezent peste tot în România, de aceea ne-am deschis magazine în mai multe oraşe în ultimul timp, iar Clujul nu putea să lipsească", a menţionat Botezatu.

El a recunoscut că apariţia crizei a afectat puternic acest sector. "Decât să investesc în magazine mari, pe banii mei, în condiţii de criză, mai bine acţionez ca francizor, cu ajutorul unor parteneri care deschid unităţi mai mici, fiecare după puterile sale. După majorarea taxei pe valoarea adăugată, am fost printre puţinii care nu am mărit preţurile la produse", a precizat designerul. Nu este prima afacere în care acesta este implicat la Cluj. "Cătălin Botezatu este imaginea în România a cluburilor Bamboo şi colaborăm în continuare în cadrul acestui proiect. El vine constant la Cluj; ultima dată am organizat un eveniment în toamnă. Ştiam că îşi va deschide un magazin aici, însă colaborarea noastră este doar pe partea de Bamboo", a precizat omul de afaceri Radu Vlas, proprietarul complexului Leul.

Născut la 3 decembrie 1966, în Alexandria, Botezatu a urmat cursurile unei case de modă din Bucureşti, iar în 1985 a obţinut diploma de model pentru prezentări în afara graniţelor ţării. La câteva luni, a fost recompensat la Frankfurt cu titlul de cel mai bun manechin al anului în Europa. Ulterior, a urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano, unde l-a avut ca profesor pe Gianni Versace. Reîntors în ţară, Botezatu a devenit director de stil al Casei de Modă Europa, după care şi-a înfiinţat propria casă de modă, Delphi. Printre show-urile sale se numără "Egiptyon", "Budha Bar", "Angels", "Ameno", "Witches", "Bizantium", "Barbarian", "Kyoto", "Chicago", "J.O", unde creaţiile sunt completate de colecţii de pălării, blănuri şi accesorii, şi prezentările de lenjerie "C.B. Intimo", "Sailor", "Power", "Army", "Poveste cu elfi" sau "Pirates".

Designerii români s-au orientat în special către marile centre comerciale ale Clujului. Ingrid Vlasov a avut un magazin în Iulius Mall, desfiinţat între timp. În acelaşi complex şi-a deschis o unitate Cristina Nichita (Nichi). În Polus Center a fost inaugurat în această primăvară Boudoir-Designers Boutique, unde sunt expuse articole de îmbrăcăminte unicat ale mai multor creatori clujeni, precum Alina Botea, Mihaela Todor, Laura Ion, Shea Dresses, Sasuel Design. Primul concept store din Cluj-Napoca, specializat exclusiv pe designeri români, a fost înfiinţat pe str. Samuil Micu din Cluj-Napoca. Printre semnatarii colecţiilor s-au aflat Dorin Negrău, Rozalb de Mura, Kinga Varga, Dork, Lucian Broscăţean, Smaranda Almăşan, Florentina Giol, Mihaela Glăvan.

 

 

Etichete
Comenteaza