BRK Cluj pierde aproape 3 milioane de lei după primele trei luni ale anului

BRK Cluj pierde aproape 3 milioane de lei după primele trei luni ale anului
| Foto: Facebook - BRK Financial Group

După ce, în primul trimestru din 2021, BRK Financial Group, singurul broker listat la BVB, a înregistrat un profit de 10.7 milioane de lei, compania din Cluj a încheiat T1/2022 cu pierderi nete de 2,8 mil. lei.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

BRK Financial Group (cu simbolul bursier BRK), singurul broker listat la Bursa de Valori din București, a raportat pierderi de 2,8 milioane de lei în primele trei luni ale acestui an, compuse din profitul activității de bază de 1,13 milioane lei și o pierdere de 3,93 milioane lei aferentă operațiunilor pe contul propriu în condițiile în care brokerul de la Cluj a înregistrat un plus de 10,7 milioane de lei în primul trimestru de anul trecut, conform raportului financiar publicat la BVB.

Monica Ivan, directorul general BRK Financial Group explică: „Facem menţiunea că rezultatul operaţiunilor pe contul propriu este afectat în cea mai mare măsura de efectul reevaluării (marcarea la piaţă) poziţiilor din portofoliu (-2.7M RON rezultatul net din reevaluare) cât şi a tranzacţiilor închise în pierdere (-816k RON), la care se adaugă costurile cu finanţarea şi diferenţele de curs valutar.”

În ceea ce priveşte activitatea de bază, privită în ansamblul a patru subsegmente, societatea a raportat un rezultat de 1,13 milioane de lei, în creştere cu 86% prin comparaţie cu acelaşi trimestru de anul trecut.

„Veniturile din intermedierea tranzacțiilor la BVB au fost de 3.32M RON, în creștere cu 32% față de perioada similară a anului anterior, pe fondul unor volume intermediere în creștere (1,04 miliarde lei, cota de piață 8.24% în Q1/2022 comparativ cu 619 milioane lei și o cotă de piață de 6.22% in Q1/2021)”, se mai arată în raportul BRK de la BVB.

Segmentul Corporate a avut venituri reziduale în cadrul acestui prim trimestru (18k RON), pe fondul reticenței investitorilor față de potențialii emitenți, în contextul evoluțiilor geopolitice care s-au suprapus cu primele trei luni ale anului 2022.

Compania înregistra active de 257,7 milioane de lei la 31 martie 2022, plus 3,5%, şi datorii de 172,6 milioane de lei, în urcare cu 8,1%

Acţiunile BRK au scăzut cu 33% anul acesta, pe un rulaj de 26 de milioane de lei, potrivit datelor BVB. Compania are o capitalizare de 67,5 milioane de lei şi este al şaselea cel mai activ broker de la BVB în 2022.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .