Bugetul de vacanţă în criză: 350 de euro

Bugetul de vacanţă în criză: 350 de euro
Românii alocă pentru sejurul de vară între 1.000 şi 2.000 de lei, preferă să meargă în ţară decât în vestul Europei şi circulă cu autocarul în loc de avion, potrivit unui studiu al IRES.

Faţă de anul trecut, numărul celor care folosesc avionul pentru sejururi s-a înjumătăţit, iar al celor care merg cu autocarul s-a mărit cu 10%. Oamenii nu îşi mai doresc să meargă în concediu în Franţa sau Germania, ci mai degrabă în ţară, maximum în Grecia sau Bulgaria, relevă o cercetare a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

"După câţiva ani de criză financiară, românii îşi reduc aspiraţiile în ceea ce privesc vacanţele lor: ar prefera să meargă mai degrabă în România decât în străinătate, scade numărul celor care pleacă în vacanţă cu avionul, scade interesul pentru destinaţii din ţări vest-europene, dar creşte cel pentru litoralul grecesc sau bulgăresc", subliniază sociologul Vasile Dâncu, preşedintele IRES.

Conform studiului, unul din cinci respondenţi obişnuieşte să îşi ia concediu numai în timpul verii, iar 2% doar în perioada iernii. 13% nu ţin cont de anotimp atunci când îşi aleg perioada de concediu şi doar 4% şi-l programează în funcţie de ofertele de vacanţă pe care le găsesc. Aproape două treimi dintre respondenţi (74%) declară că nu vor pleca în acest an în vacanţă, cifră cu 4% mai mică decât cea înregistrată în 2010. Bărbaţii între 18 şi 35 de ani, cei cu pregătire superioară şi cei din zona de sud a ţării sunt categoriile care declară într-o mai mare măsură că merg în acest an în vacanţă.

Peste 70% dintre respondenţi şi-au petrecut în România cele mai multe concedii din ultimii 10 ani. 15% dintre ei spun că pe cele mai multe le-au făcut în străinătate, iar 12% în ambele locuri. În străinătate şi-au petrecut concediile cel mai frecvent cei peste 65 de ani, cei cu grad de şcolarizare mai redusă şi persoanele din Transilvania şi Banat. O treime dintre respondenţi (31%) declară că vor pleca în această vară în vacanţă, iar 66% spun că nu vor face acest lucru. Bărbaţii între 18 şi 25 de ani, cei cu studii superioare şi cei care locuiesc în mediul urban sunt categoriile la nivelul cărora se regăsesc procentele cele mai mari de respondenţi care declară că vor pleca în vacanţă în această vară. 65% dintre cei care au afirmat că pleacă în această vară în vacanţă spun că destinaţia lor va fi România. 39% optează pentru o vacanţă la mare, 31% pentru munte, 2% vor merge şi la mare, şi la munte, iar 7% spun că vor vizita un oraş.

"Din punctul de vedere al dinamicii faţă de 2010, la capitolul locomoţie putem resimţi efectele crizei financiare din ultimii ani. Astfel, proporţia celor care folosesc avionul pentru a pleca în vacanţa de vară a scăzut cu 15% (în 2010), la 7% (în 2011), iar dacă anul trecut nu au existat respondenţi care utilizau autocarul pentru a pleca în vacanţă, în 2011 există 1% respondenţi care spun că aleg acest mijloc de transport", subliniază autorii studiului. 6% dintre respondenţi pleacă singuri în vacanţa de vară. Peste jumătate (52%) merg împreună cu familia, 12% cu prietenii, 1% alături de familie şi prieteni, iar 18%, împreună cu partenerul/partenera. Bugetul alocat pentru vacanţa din acest an, din perspectiva celor mai mulţi respondenţi, este mai mic (25%) sau cel mult acelaşi cu cel din 2010. Doar 5% dintre participanţii la studiu au spus că vor aloca pentru vacanţa din 2011 un buget mai mare decât cel de anul trecut. 14% dintre respondenţi au în acest an peste 31 de zile de concediu, în timp ce 49% au între 21 şi 31 de zile, iar 10%, până la 10 zile de concediu.

Grecia este ţara în care cei mai mulţi respondenţi (20%) ar vrea să îşi petreacă vacanţa de vară, urmată de Spania (15%), Italia (14%), Bulgaria (9%), Franţa (7%), Turcia (7%). Faţă de anul precedent, se constată o scădere a preferinţelor pentru ţări precum Franţa, Italia, Spania sau Germania, dar creşte pentru Grecia sau Bulgaria. 49% dintre cei intervievaţi indică România drept destinaţie preferată, în timp ce pentru străinătate optează 42%. Preferinţa pentru România a crescut cu 2% faţă de anul trecut, în timp ce pentru străinătate a scăzut cu 6%. "Criza este principalul factor care explică această situaţia sau, altfel spus, respondenţii nici nu mai îndrăznesc să viseze la opţiuni pe care situaţia lor materială actuală nu le mai permite", este o concluzie a cercetării. Peste două treimi dintre respondenţi sunt foarte nemulţumiţi (34%) şi destul de nemulţumiţi ((33%) în ceea ce priveşte felul în care trăiesc. Destul de mulţumiţi se declară 28%, în timp ce doar 3% spun că sunt foarte mulţumiţi.
60% dintre respondenţi apreciază că în ultimii cinci ani situaţia financiară a familiei lor s-a înrăutăţit, 27% sunt de părere că aceasta a rămas la fel şi doar 12% susţin că trăiesc mai bine decât în urmă cu cinci ani. Studiul a avut ca obiectiv principal identificarea comportamentelor românilor cu privire la vacanţe, cu accent pe cea din vara anului 2011 şi a vizat identificarea destinaţiilor de vacanţă preferate şi a celor dezirabile, a duratei concediilor şi a bugetului pe care românii îl alocă pentru vacanţa de vară. Cercetarea evaluează dinamicile comportamentale cu privire la vacanţele estivale înregistrate în raport cu cercetarea similară realizată în iulie 2010 de către IRES. Beneficiarul cercetării este Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie. Studiul a fost realizat în perioada 1-2 iunie, pe 1.248 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, cu ajutorul interviurilor telefonice, eroarea maximă tolerată fiind de +/-2,8%.

 

 

Comenteaza