Buluc la vaccinare la Terapia. “Sper ca angajații să nu se demoralizeze”

Buluc la vaccinare la Terapia. “Sper ca angajații să nu se demoralizeze”

Deși 80% dintre salariații fabricii de medicamente din Cluj s-au înscris pe listele de vaccinare, lipsa serului a făcut ca aceștia să fie reprogramați.

80% dintre angajaţii unității de producție Terapia Cluj, adică peste 700 de oameni, sunt pe lista pentru vaccinare. Strategia de vaccinare a fost însă modificată în ultimele săptămâni, angajaţii din domenii esenţiale fiind reprogramaţi din cauza lipsei dozelor suficiente de vaccin.

Totuși, această strategie trebuie continuată, mai ales în contextul în care apar noi tulpini ale virusului susţine Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, conform ZF. “Pandemia trebuie să se oprească şi dacă se poate opri cu vaccinul, atunci va trebui să ne mobilizăm cu toţii. Indiferent care e strategia, trebuie continuată şi dusă până la bun sfârşit, presupunând că vin şi doze suficiente de vaccin.

Probabil dacă veneau doze suficiente, nu se făcea această resetare a campaniei de vaccinare. Vaccinarea merge bine, Terapia are 80% rată de vaccinare, însă lipsind vaccinul, sper ca lumea să nu aibă o reacţie de resemnare“, a spus Dragoş Damian.

Terapia este cel mai mare producător de medicamente din România. Din 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare şi dezvoltare ce reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică 2.000 de medicamente distribuite în 100 de țări, prin implicarea a 32.000 de angajați la nivel global.

loading...
Comenteaza