Bursă de 15.000 de euro acordată de Banca Transilvania unui cursant MBA
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Iun 2020, 14:57
- Economie
- Ascultă știrea
Trei burse, în valoare totală de 30.000 de euro, vor fi oferite de Banca Transilvania (BT) Cluj și de Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova în cadrul unei competiţii pentru un program MBA al University of Hull, dublu acreditat internaţional.
Competiția este pentru persoanele care doresc să urmeze un program MBA 100% britanic, organizat la Cluj, cu profesori internaţionali. Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani experiență în management şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.
Banca va oferi bursa Roberto Marzanati, de 15.000 de euro, ce acoperă integral taxa de studii pentru cei doi ani, iar SIF Moldova, două burse, fiecare de 7.500 de euro. În 26 iunie și 12 iulie se va face înscrierea, în 13-19 iulie, evaluarea candidaților, iar în 20 iulie va fi anunțat anunțat câştigătorul bursei Marzanati.
Programul constă în 12 module despre managementul general al unei afaceri, cursurile abordând teme ca gândire sistemică, marketing, mediul internațional de afaceri, consultanță și managementul proiectelor, contabilitate, managementul resurselor umane, comportament organizațional, leadership.
Diploma de absolvire este internaţională și acordată de University of Hull. Pentru noua generaţie de cursanţi din care vor face parte şi bursierii cursurile încep în 30 iulie, în Cluj-Napoca. În funcţie de evoluţia pandemiei, University of Hull este pregătită să predea online toate cursurile.
În ultimele luni, cursanții actuali ai programului au făcut exclusiv pregătire online, precum şi o serie de webinarii cu invitaţi internaționali. Din 2015, de când a fost lansată şcoala de business din Cluj-Napoca, au absolvit programul 100 de cursanți, iar acum studiază peste 30 de manageri și antreprenori.
Programul este derulat în România prin intermediul Asociației Transilvania Executive Education, organizație ce reunește Universitatea Hull, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, fiind susținut de companiile locale BT, Electrogrup și Emerson.
Roberto Marzanati (1950-2016) a făcut parte din Consiliul de Administrație al BT timp de 15 ani, contribuind cu experiență şi know-how. În semn de respect, bursele oferite de BT la programe de EMBA îi poartă numele.