Carburanții se scumpesc de la 1 ianuarie: cât vor plăti șoferii la pompă

Carburanții se scumpesc de la 1 ianuarie: cât vor plăti șoferii la pompă

Șoferii din România vor plăti mai mult la pompă începând cu 1 ianuarie 2026, din cauza creșterii accizelor și a majorării cotei de TVA aplicate carburanților, avertizează specialiștii în energie.

Deși fiecare modificare fiscală pare mică în sine, efectul cumulat se va resimți imediat în portofelul conducătorilor auto, potrivit Asociației Energia Inteligentă. Scumpirile estimate sunt în jur de 25–30 de bani pe litru pentru benzină și motorină, ceea ce înseamnă o creștere de circa 4–5% față de prețurile actuale.

În prezent, un litru de benzină standard se situează în jurul valorii de 7,61 lei, iar un litru de motorină la aproximativ 7,73 lei. După aplicarea noilor taxe, prețurile pot urca la aproape 7,68 lei/l pentru benzină și 7,81 lei/l pentru motorină. Pragul psihologic de 8 lei pe litru ar putea fi depășit și nu este de așteptat să revină sub această valoare în 2026, avertizează experții. La nivel practic, un plin de 50 de litri de benzină va costa cu aproximativ 14 lei mai mult, iar un plin similar de motorină va fi mai scump cu peste 12 lei.

Comenteaza