Care este noua schemă de ajutor la gaze pentru clienții casnici

Care este noua schemă de ajutor la gaze pentru clienții casnici

Ministerul Energiei a publicat marți seară un proiect de ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienţilor finali casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027.

Documentul include măsurile propuse spre a fi aplicate după expirarea actualei scheme de plafonare și compensare a prețului la gaza naturale, din 31 martie.

Proiectul de act normativ are drept scop continuarea protejării consumatorilor casnici de gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027 și trecerea treptată la o piață liberalizată de gaze naturale pentru consumatorii casnici, iar „înainte de liberalizarea completă să se poată asigura pregătirea temeinică a măsurilor de sprijin care se vor acorda punctual consumatorilor afectați de sărăcia energetică”.

Preț mai mic decât cel actual la producători

Astfel, prețul propus este de 110 lei/MWh la producători, față de 120 de lei/MWh, cât este cel reglementat în prezent.

Conform actualei scheme, până la 31 martie, populația beneficiază de un plafon de 0,31 lei/kWh, iar firmele cu consum de până la 50.000 MWh pe an – de unul de 0,37 lei/kWh, în timp ce CET-urile beneficiază de preț reglementat de 120 lei/MWh dacă acestea cumpără de la producătorii interni sau de 370 lei/MWh, dacă achiziționează de la furnizori.

Mai exact, în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să livreze, cu preţul de 110 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă către furnizori și producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei care au optat pentru achiziția gazelor naturale direct de la producător, denumiţi în continuare PET client direct, pentru a asigura, în primul rând necesarul de gaze naturale destinat furnizorilor pentru constituirea stocului minim necesar consumului clienților casnici în perioada 1 noiembrie 2026-31 martie 2027.

Acest preț va putea fi modificat prin hotărâre a Guvernului, „în funcţie de evoluţiile înregistrate pe pieţele interne şi internaţionale de gaze naturale şi de evoluţia geopolitică din vecinătatea României”.

Componenta de furnizare a gazelor naturale este de 15 lei/MWh.

Comenteaza