Care sunt solicitările ALDE pentru viitorul program de guvernare

"Vrem ca în noul program de guvernare să se regăsească mai multe pucte. În primul rând, să nu majorăm în niciun fel taxele şi impozitele actuale. De asemenea, mai vrem legea PPP (parteneriatul public-privat - n.r.), o nouă lege a minelor şi informatizarea ANAf, astfel încât cetăţenii să nu mai fie nevoiţi să stea la cozi să plătească diverse taxe şi impozite", au precizat surse din ALDE.
Potrivit acestora, liderii ALDE susţin necesitatea unei "redefiniri" a Declaraţiei 600 şi, eventual, acordarea unor termene "rezonabile".
"Mai vrem să avem o lege a lobby-ului, dar şi o lege unitară a achiziţiilor publice", au mai precizat sursele citate.
În privinţa posturilor din viitorul guvern, care va fi condus de Viorica Dăncilă, ALDE îşi va păstra atât portofoliile deţinute în guvernele precedente, cât şi miniştrii, respectiv Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului şi vicepremier, Teodor Meleşcanu - ministru de Externe, Toma Petcu - ministrul Energiei şi Viorel Ilie - ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.
Liderii ALDE aveau programată, începând cu ora 10.00, o şedinţă a Biroului Politic Central, la care să participe şi premierul desemnat, Viorica Dăncilă.