Cartel Alfa critică pachetul de măsuri fiscale: „O jecmăneală de tipul anilor '90, o alba-neagra cu creşteri care sunt de fapt tăieri"

Cartel Alfa critică pachetul de măsuri fiscale: „O jecmăneală de tipul anilor '90, o alba-neagra cu creşteri care sunt de fapt tăieri"
| Foto: Facebook - Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA"

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" solicită Guvernului refacerea proiectului legislativ privind pachetul de măsuri fiscale cu propunerile înaintate în scris în cadrul Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, înainte de asumarea răspunderii.

„Continuarea demersurilor guvernului fără să ţină cont de semnalele negative puternice din societate, precum şi de opiniile partenerilor sociali, constituie premisele unui conflict social, şi în acelaşi timp creează un teren fertil pentru proliferarea ideilor extremiste şi atitudinilor anti-sistem", susţin reprezentanţii sindicali într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

Cartel ALFA: Măsurile fiscale sunt o jecmăneală de tipul anilor '90

Aceştia consideră că atitudinea guvernanţilor este una de sfidare faţă de lucrători, atât în ce priveşte măsurile cuprinse şi excepţiile, cât şi comunicarea deficitară, catalogând pachetul de măsuri fiscale „o jecmăneală de tipul anilor '90".

„În realitate, pachetul de măsuri fiscale este o denumire mult prea elegantă pentru ceea ce este de fapt: o jecmăneală de tipul anilor '90, o alba-neagra cu creşteri care sunt de fapt tăieri", afirmă sindicaliştii „Cartel ALFA" .

În opinia acestora, proiectul legislativ este incoerent în propuneri, ceea ce arată că „este modelat mai curând după interese de grup".

Astfel, potrivit sursei citate, se taie anumite facilităţi de la categorii de angajaţi (IT, agricultură, construcţii) dar se păstrează neatinse majorările de 25% a diurnei pentru parlamentari, făcute în februarie 2023 (când deja se discutau măsuri de restrângere bugetară). De asemenea, se intoduc contribuţii pentru tichetele de masă şi prime de vacanţă, dar categorii întregi sunt în continuare exceptate de la plata CAS la fondul public de pensii (notari, avocaţi).

C. ALFA: Talpa țării trage la jug pentru a acoperi excese și incompetenţa clasei politice

„Talpa ţării e pusă să tragă la jug pentru a acoperi excesele şi incompetenţa unei clase politice care vrea cu orice preţ să-şi păstreze privilegiile şi propria bunăstare. Introducerea CASS la tichetele de masă şi vouchere de vacanţă va micşora instant valoarea veniturilor nete ale lucrătorilor pentru tichetele aflate în plată. Faptul că valoarea maximă a unui tichet de masă creşte de la 30 la 35 lei (oricum insuficient în raport cu explozia preţurilor la alimente) si cea a voucherelor de vacanţă de la 1.450 la 1.600 lei, este doar o posibilitate, dificil de pus în practică când încă avem angajatori care acordă tichete de masă la valoarea de 10 lei sau vouchere de vacanţă de 500 lei. Guvernanţii dovedesc din nou că nu cunosc si nu înţeleg deloc realitatea dincolo de experienţa lor personală, care de altfel tinde spre zero pe piaţa muncii. Ei ignoră total faptul că la acordarea tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanţă, valoarea acestora este o posibilitate, pusă în practică în urma unei negocieri între sindicate şi angajatori", explică sindicaliştii.

Potrivit reprezentanţilor CNS „Cartel ALFA", schimbările bruşte de reglementări subminează înţelegeri ale părţilor la care se ajunge cu mari eforturi, şi plasează ambele părţi, şi angajat şi angajator, într-o situaţie perdantă. „Cu alte cuvinte, tăierea e sigură, mărirea incertă şi depinde de disponibilitatea angajatorilor de a renegocia. Ca stat, să prezinţi măsura drept creştere, este o dovadă crasă de ignoranţă. Asta în cazul în care nu vorbim de-a dreptul de cinism. Ne aducem aminte şi de 2017, de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat care a crescut salariile doar pe hârtie", afirmă aceştia.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii consideră că restructurarea posturilor de conducere şi comasarea instituţiilor ce au sub 50 de angajaţi vor avea impact negativ asupra cetăţeanului. Reducerea „la gramadă" a posturilor de conducere, fără o analiză serioasă, poate conduce la disfuncţionalităţi sau chiar paralizarea unor instituţii sau domenii de activitate, ex. APIA, asistenţa socială sau inspecţia muncii.

„Legea prevede clauze prea generale, ceea ce poate duce în practică la abuzuri şi aberaţii cu consecinţa, ca în cazul Inspecţiei Muncii, spre exemplu, a diluării atribuţiilor şi încălcării prevederilor internaţionale la care România este parte. Problema privind măsurile de austeritate pentru sectorul bugetar este faptul că ele vin peste nedreptăţi şi inechităţi structurale, determinate de faptul că nici până azi, legea 153/2017 nu este aplicată in integralitate", se mai arată în document.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

loading...
Comenteaza