Câte ouă consumă românii. Numărul va crește cu 50% în perioada Paștelui

Câte ouă consumă românii. Numărul va crește cu 50% în perioada Paștelui

Consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită, ceea ce înseamnă că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

„Ouăle provenite din fermele avicole din România sunt proaspete şi sigure, au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere. De asemenea, pe coaja oului se marchează şi data până la care trebuie consumat oul respectiv. În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, există suficientă ofertă de ouă de consum pe piaţă, chiar dacă aceasta creşte cu circa 50% faţă de o lună obişnuită, adică un român consumă 30 de ouă faţă de media lunară de 21 de ouă. Apreciem că oferta de ouă este asigurată în procent de 100% din producţie internă", a declarat pentru AGERPRES Ilie Van.

Acesta a precizat că producţia internă destinată consumului, fără ouăle de incubaţie, asigură un consum mediu anual pe cap de locuitor de 250 de ouă, ceea ce plasează România la nivel mediu european.

Ouăle s-au scumpit cu 33% față de acum doi ani

În ceea ce priveşte preţul mediu al ouălor la poarta fermei, pentru cele din categoria M+L, ambalate în cofrag de 30 de bucăţi, acesta a crescut în anul 2022 cu 33% faţă de 2021, în România, în timp ce preţul mediu european s-a majorat cu 44%, conform Observatorului Preţurilor la nivelul Uniunii Europene (UE).

„Preţul mediu la poarta fermei în anul 2022, în România, a fost cel mai mic preţ dintre toate statele membre. În săptămânile 9 - 11 din acest an preţul la poarta fermei a fost de circa 0,59 lei/ou faţă de 0,75 lei/ou media la nivelul UE. În continuare preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE", subliniază Ilie Van.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) şi Ministerului Agriculturii, în România există 37 de milioane de găini ouătoare, din care 9 milioane în cele 248 de ferme avicole şi aproximativ 28 de milioane în gospodării individuale. Din aceste 9 milioane de găini existente în ferme, 57% produc ouă cu cifra "3" (găini crescute în baterii), 37% produc ouă cu cifra "2" (găini crescute în adăpost), 3,3% produc ouă cu cifra "1" (găini crescute în aer liber şi adăpost), 2,7% produc ouă cu cifra "0" (găini crescute în sistem ecologic).

Datele statistice arată că producţia totală de ouă din ultimii ani a fost cuprinsă între 5,5 şi 5,9 miliarde de ouă/an.

Ultima raportare INS privind inflaţia şi indicele preţurilor de consum arată că ouăle s-au scumpit în februarie 2023, faţă de februarie 2022, cu circa 34%, iar faţă de decembrie 2022 cu 2,43%. În marile lanţuri de magazine ouăle se vând în această perioadă cu preţuri cuprinse între un leu şi 1,8 lei/bucată, în funcţie de sistemul de creştere.

Comenteaza