Foto Cazare la CĂRUŢĂ cu COVILTIR: Soluție îndrăzneață pentru afaceri în turism sau alternativă la hoteluri și pensiuni
- Scris de Silvia Pugna
- 12 Ian 2023, 19:30
- Economie
- Ascultă știrea
Turiștii post pandemie nu mai caută o simplă cazare. Este observația unui tânăr care a inițiat un proiect inedit cu soluții pentru cei care au afaceri în turism.
În ultimii ani turismul românesc s-a schimbat mult, a remarcat un antreprenor cu o idee inedită de proiect care oferă o soluție îndrăzneață pentru afacerile noi sau existente din HoReCa.
Mulți dintre românii care aleg să-și petreacă vacanțele în afara țării se plâng adesea de prețurile prea mari și de serviciile de proastă calitate în special pentru ofertele de călătorii autohtone, aşa că atreprenorul propune o alternativă la hoteluri și pensiuni și oferă cazare în căruțe cu coviltir, după cum a scris într-o postare pe Facebook.
"Turistul român dese ori nu mai caută o simplă cazare , ci este deschis spre a încerca ceva nou, vrea experiențe noi, și să adune amintiri cu adevărat valoroase", transmite antreprenorul de la NEST-Nomadic Eco Solutions for Tourism, pe pagina de Facebook Grupul Antreprenorilor din Romania.
Kelemen Janos oferă o soluție îndrăzneață pentru afacerile noi sau existente din acest domeniu.
Acesta s-a pus pe fabricat căruțe cu coviltir care pot fi folosite ca și unități de cazare, cu izolație și baie încorporată.
Căruța este ideală pentru a face mai atractivă o afacere de exemplu o pensiune, glamping, casă de vacanță etc., pentru a suplimenta locurile existente sau pentru lansarea unei afaceri noi, transmite antreprenorul.
Tânărul spune că e în căutare de idei pentru dezvoltarea pe partea de marketing şi speră să găsească varianta ideală pentru o strategie de marketing viabilă la afacerea căruţelor cu coviltir, fie că va vinde singur produsele pe piaţă, fie că va găsi o firma externă care să îl ajute cu
vânzarea produselor pe bază de comision.
Cât costă o căruță cu coviltir
"Varianta de bază începe la 7.100 euro. Varianta din poză cu izolație și baie costă 12.800 euro", a menționat autorul postării.
Unii dintre cei care au văzut postarea au cerut detalii."Foarte fain și chiar ingenios model de cazare rustică, aș veni însă cu o întrebare, prin ce asigurați încălzirea acestor corturi?"
"Alegem cel mai potrivit sistem in functie de nevoile clientului. Cel mai simpu este sa mergem pe incalzire electrica calorifer/aeroterma/aer conditionat etc. dar o putem face si cu sistem webasto arzand combustibil lichid", a răspuns Kelemen Janos.