Video Ce modificari s-au făcut la proiectul măsurilor fiscale aprobat de Guvern

Ce modificari s-au făcut la proiectul măsurilor fiscale aprobat de Guvern
| Foto: gov.ro

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind „oprirea risipei bugetare", combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„În scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor. Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de Guvern, vor fi dezbătute şi încorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale", a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.

Faţă de forma lansată în consultare publică de către Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări la proiectul de lege. Acestea vizează acordarea bonurilor de masă, TVA pentru bilete la spectacole şi evenimente sportive, precum şi calculul impozitului pentru companiile multinaţionale.

„Bonurile de masă vor acordate ca şi până acum”

„Bonurile de masă vor acordate ca şi până acum, însă Ministerul de Finanţe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive va fi de 9%. O menţiune şi în ceea ce priveşte calculul impozitului pentru companiile multinaţionale. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiţii, vor fi scăzute şi accizele, care reprezintă, de asemenea, o taxă. Impozitul va rămâne la 16 procente din profit, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunţate mai devreme", a explicat reprezentantul Guvernului.

Pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale. A fost eliminat, de asemenea, pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale cu care acestea pot finanţa evenimente culturale, sportive sau recreative. Pragul de 2,5% vizează însă fondurile colectate în nume propriu la nivelul acestor autorităţi locale, a indicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cresc salariile

Totodată, s-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, astfel încât salariile să poată creşte „cât mai repede cu putinţă", a explicat Mihai Constantin.

Potrivit acestuia, „salariul minim pe economie în general, care va creşte cu zece procente, la 3.300 de lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid".

Comenteaza