Cele mai aglomerate orașe din România. Cum stau cartierele din Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Iun 2024, 12:00
- Economie
- Ascultă știrea
Un studiu arată cum se situeză anumite cartiere din Cluj-Napoca în topul celor mai aglomerate zone din România.
Actualmente, Reșița, Oradea, Brașov, Botoșani și Deva sunt orașele din România cu traficul rutier cel mai redus, în timp ce la polul opus se află Baia Mare, Iași, Buzău, București și Suceava, unde traficul este cel mai intens comparativ cu cel din orașele analizate în cadrul indexului T.R.A.I., realizat de o platformă Storia, potrivit unui comunicat.
La capitolul cartierelor cu cel mai redus trafic rutier se regăsește cartierul Recita din Reșița, cu un scor de 100 de puncte, singurul din platformă cu punctaj maxim. În ceea ce privește Capitala, cartierul cu cel mai redus trafic din București conform datelor platformei din acest moment este Pădurea Băneasa, cu un scor de 72,8 puncte.
Cele mai aglomerate cartiere. Cum stau cele din Cluj-Napoca
Conform sursei citate, la momentul actual, cartierul Recita din Reșița este singurul cartier din platformă care a obținut scorul maxim de 100 de puncte la indicatorul „Trafic”, ceea ce ilustrează că în acest cartier traficul este cel mai redus. Cartierul Teleajen din Ploiești este pe locul doi în top, cu un scor de 98,3 puncte, urmat de cartierele Bartolomeu Nord din Brașov (93,4), Bărăbanț din Alba Iulia (81,7) și de Pădurea Băneasa din București (72,8). De asemenea, următoarele cinci cartiere din topul cartierelor cu traficul cel mai redus sunt cartierul Albert din Ploiești (67), Bordei din Craiova (66,2), Podeni din Târgu Mureș (65), cartierul Viile Dealul Mic din Târgu Mureș (62,8) și Someșeni din Cluj-Napoca (59,7).
Primele trei cartiere cu cel mai intens trafic dintre cele analizate sunt din București, respectiv: Piața Romană (scor 0), Cartierul Evreiesc (3) și Centrul Istoric (3,78). Următoarele cartiere cu trafic aglomerat sunt: Tipografilor din Timișoara (3,9), Cartierul Francez (4), Piața Victoriei (4,3) și Gara de Nord (5) din București, urmate de Centru din Ploiești (6,11), Dorobanți din București (6,19) și Zorilor din Cluj-Napoca (9,3).
„Conform datelor din indexul T.R.A.I. construite pe baza informațiilor din Google Traffic, în cartierele centrale traficul tinde să fie intens, în timp ce în cartierele de la periferie traficul poate fi mai redus. Totuși, există o particularitate: dacă aceste cartiere rezidențiale sunt situate spre periferie, traficul poate fi la fel de problematic ca în zonele centrale. De asemenea, se observă că traficul este mai redus în weekenduri, iar cea mai aglomerată zi a săptămânii pare să fie vinerea. Analizând traficul în funcție de zilele săptămânii, nu am identificat un tipar specific care să fie evident – acest lucru depinde de configurarea urbanistică a orașului (câmpie, deal, munte), de condițiile meteorologice (zăpadă, ploaie, senin), de amplasamentul geografic și de prezența unei centuri ocolitoare, de tranzit. De exemplu, traficul este mai intens în Giurgiu în timpul verii, comparativ cu restul anului, din cauza rolului său de punct de frontieră spre Balcani. În Cluj-Napoca, de asemenea, traficul este cel mai intens în luna august, când orașul găzduiește diverse festivaluri”, a declarat Monica Dudău, Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.
Cele mai aglomerate orașe din România
Orașul Reșița se află în prezent pe primul loc în topul orașelor cu cel mai redus trafic dintre orașele analizate pe platforma trai.storia.ro, cu un scor de 43,8 puncte, urmat de Oradea (40,4), Brașov (39,1) și Botoșani (38). De asemenea, în topul celor 10 orașe de pe platformă în care traficul este mai redus se regăsesc și Deva (36,8), Alba Iulia (37,4), Drobeta-Turnu Severin (35,6), Arad (36,9), Giurgiu (39,7) și Slatina (32,3).
La polul opus, Baia Mare este orașul în care traficul este cel mai aglomerat comparativ cu traficul din celelalte orașe regăsite pe platformă, obținând un punctaj de doar 12,3. Următoarele orașe cu cel mai intens trafic sunt Iași (15,4), Buzău (18) și București (18,3), dar și Suceava (21,6), Galați (23,2), Timișoara (25,2), Satu Mare (25,4), Brăila (26,3) și Zalău (26,3).
Conform indexului T.R.A.I., secțiunea „Trafic” se interpretează în felul următor: cu cât scorul se apropie de 100, cu atât traficul este mai redus în cartierul sau orașul selectat. Indicele afișează date exacte despre circulația rutieră și viteza de deplasare, în raport cu viteza maximă legală admisă în zonă.
Indexul este instrumentul care adună date din surse locale și științifice pentru a putea oferi cele mai relevante informații tuturor celor care sunt în căutarea orașului sau cartierului potrivit. Pe de-o parte, indexul include date obiective, preluate din Google Traffic, Google Places, Airly, Storia și măsoară o serie de factori cheie (Trafic, Repere, Calitatea aerului și Imobiliarele – prețul pe metru pătrat) pe care, ulterior, îi transpune într-un scor reprezentativ pentru orașele sau cartierele României. Iar pe de altă parte, în secțiunea „Vocea Cartierelor”, indexul prezintă date subiective preluate de la locuitorii din cartierele incluse pe platformă.