Cinci cariere ale viitorului, pliate pe nevoile Clujului

Cinci cariere ale viitorului, pliate pe nevoile Clujului
Odată cu progresul unei societăţi, unele profesii îşi pierd necesitatea. Ca urmare, acestea fie dispar de tot, fie se adaptează la cerinţele pieţei. Aşa cum în urmă cu 100 de ani, profesia de cameraman abia se năştea, tot aşa şi acum se dezvoltă altele noi. Află care vor fi cele mai cerute cariere în următorii ani.

Luând în considerare tendinţele de la nivel mondial, dar şi actualul stadiu de dezvoltare al oraşului, am creat o listă cu cinci cariere ce vor fi din ce în ce mai cerute în anii următori.

Ethical hacker

În ultimul timp, Clujul a devenit un puternic centru IT, iar numeroase firme cu renume internaţional au ales să-şi deschidă birouri în acest oraş. Autorităţile locale încurajează şi ele această industrie prin crearea condiţiilor necesare pentru ca investitorii din domeniu să-şi aducă afacerile la Cluj.

În acest context, cei care se specializează în domeniul IT îşi găsesc (şi îşi vor găsi în continuare) fără probleme un loc de muncă bine plătit. Este un domeniu complex, cu multe limbaje de programare care se pot învăţa şi, apoi, profesa.

Cei care doresc totuşi să se îndrepte spre un sector mai atipic, pot alege să devină hackeri etici (ethical hacker). Practic, un astfel de hacker "de treabă" este o persoană angajată de o companie pentru a-i sparge platforma online cu scopul de a depista care îi sunt punctele vulnerabile. În urma evaluării făcute de către hackerul etic, compania îşi poate îmbunătăţi sistemul de securitate, pentru a evita posibilele atacuri din partea unor hackeri rău intenţionaţi.

Acest job a prins deja avânt în străinătate şi începe să se facă văzut şi la noi, existând deja posibilitatea de a obţine un certificat de ethical hacker.

Expert marketing

Clujul este unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării. În februarie a primit de altfel titlul de "Capitala economică a Transilvaniei", în cadrul galei "Forbes Romania - Best Cities for Business 2014".

Pentru a avea o economie înfloritoare, este nevoie de prezenţa unor companii de succes. O firmă îşi măsoară de multe ori succesul prin existenţa unei cifre de afaceri cât mai mari. Pentru ca profitul să fie cât mai ridicat, este nevoie atât de o strategie de marketing bine dezvoltată, cât şi de un sistem de vânzări bine pus la punct. De acest lucru se ocupă specialiştii de marketing.

"Prima generaţie de specialişti de marketing a absolvit în 2008, iar angajatorii nu înţelegeau foarte clar care este importanţa unui expert de marketing în compania lor. Din acest motiv, ei au fost primii "tăiaţi" în momentul în care a venit criza. Lucrurile au început să se îndrepte acum, iar firmele şi-au dat seama că au nevoie aceştia. În viitor, vor fi din ce în ce mai căutaţi pentru că angajatorii au nevoie de experţi de marketing pentru ca să poată investi în publicitate şi servicii de calitate", spune Maya Raicu, expert marketing la firma Expert Marketing SMZ.

Astfel, cei care se specializează în domenii au toate şansele să-şi găsească şi în viitor un loc de muncă unde, în funcţie de performanţe, salariile pot ajunge la peste 1.000 de euro.

Antrenor personal

De la an la an, în Cluj se organizează tot mai multe evenimente care promovează un stil de viaţă activ şi sănătos. Tinerii, în mod special, se arată interesaţi pe de o parte de a avea un corp frumos, pe de altă parte de a duce un stil de viaţă sănătos. Această nevoie este satisfăcută de către antrenorii personali, care au cunoştinţele necesare şi să-i îndrume pe cei aflaţi la început de drum, dar şi să coordoneze antrenamentele "veteranilor".

"În prezent, clujenii par a fi din ce în ce mai interesaţi de conditia lor fizică, probabil şi datorită frecvenţei mai ridicate de apariţie a bolilor, dar şi a faptului că joburile din ziua de azi presupun din ce în ce mai puţină mişcare. Ei caută soluţii cât mai eficiente şi rapide de a face exerciţiu fizic şi, tocmai de aceea, sunt din ce în ce mai căutaţi antrenorii personali. Consider că este un job de viitor, fiind căutaţi mai ales de către cei foarte sedentari sau cei cu posibilităţi financiare ridicate", menţionează Bianca Nicola, antrenor personal.

Consultant financiar

Un alt job care ar putea prinde aripi în viitorul apropiat este cel de consultant financiar. Pe fondul reformelor din domeniul asigurărilor, statul român îndrumă într-un fel cetăţenii să-şi cumpere produse financiare. Un consultant financiar are expertiza necesară, pentru ca în funcţie de veniturile şi nevoile fiecăruia, să-i îndrepte spre produsele financiare care se potrivesc cel mai bine situaţiei. Tot el este şi cel care-i poate sfătui care sunt investiţiile cele mai rentabile.

Îngrijitori pentru vârstnici

Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei reprezintă o problemă globală. Un raport al Naţiunilor Unite arată că până în 2050, numărul persoanelor de peste 60 de ani va ajunge să reprezinte 21% din populaţie. Direct proporţional cu creşterea numărului de vârstnici, va urca şi cererea pentru personal calificat pentru îngrijirea acestora. Astfel, îngrijitorii, asistenţii şi infirmierii vor fi la mare căutare.

 

 

Comenteaza