Cluj-Napoca, magnet pentru cumpărători: E lider în topul cu cele mai multe vânzări de imobile
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:48
- Economie
- Ascultă știrea
Românii au cumpărat în luna noiembrie 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține față de luna octombrie, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Față de aceeași lună din 2024, volumul tranzacțiilor este mai mic cu 8.356 de proprietăți, notează mediafax.ro.
Cele mai multe case, terenuri și apartamente s-au vândut în București – 7.983, urmat de Ilfov – 4.029 și Timiș – 2.804. La capătul clasamentului se află județele Teleorman – 26, Călărași – 236 și Covasna – 324.
Dintre reședințele de județ, Cluj-Napoca conduce cu 1.248 de imobile vândute, urmat de Brașov – 980 și Iași – 830. Cele mai puține vânzări au fost înregistrate în Alexandria – 12, Călărași – 29 și Giurgiu – 52.
Numărul creditelor ipotecare a înregistrat, la nivel național, o scădere față de anul trecut: în noiembrie au fost consemnate 33.833 de ipoteci, cu 714 mai puține comparativ cu perioada similară din 2024.
Cele mai multe credite ipotecare au fost accesate în București – 4.522, Ilfov – 3.282 și Călărași – 1.707, în timp ce județele cu cele mai puține astfel de operațiuni sunt Gorj – 90, Harghita – 112 și Sălaj – 122.
În ceea ce privește terenurile agricole, luna noiembrie a adus cele mai multe achiziții în vestul țării: Timiș – 1.009, Arad – 644 și Dolj – 571.











