Clujenii de la ACI lucrează în nocturnă la magistrala de gaz din Moldova

Clujenii de la ACI lucrează în nocturnă la magistrala de gaz din Moldova

Antrepriza de Construcții și Instalații (ACI) Cluj a început operațiunea de suduri de cuplare a țevilor la magistrala de gaz dintre România și Republica Moldova.

Operațiunile se desfășoară atât ziua, cât și pe timpul nopții, conform reprezentanților ACI. Proiectul de interconectare a magistralei de transport al gazului Iași – Ungheni – Chișinău, faza a doua, are o valoare de 38 de milioane de euro.

Constructorii clujeni derulează în paralel lucrări la Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Proiectul are valoarea de 136 de milioane de lei. 50% din structura metalică este realizată în baza de producție ACI.

Societatea a fost înființată pe baza antreprizei de construcții din cadrul Grupului de Șantiere Cluj. În 1993, ACI a fost privatizată prin metoda MEBO. Aceasta a colaborat la construirea mai multor obiective importante din țară, inclusiv centrala nucleară de la Cernavodă.

Alte proiecte au fost contractate în străinătate (Germania, Rusia, Egipt, Libia), dar aceasta are și lucrări reprezentative pentru Cluj-Napoca, în special Cluj Arena. Societatea dispune de filiale ce desfășoară activități de construcții în Germania și Irak.

Compania deține la Cluj o bază de producție dotată cu stații de betoane, ateliere pentru producția industrială și un punct de exploatare produse de balastieră. ACI are în Dej o bază de producție cu stații de betoane și o stație de sortare produse de balastieră în comuna Bata.

Comenteaza