Clujenii sunt în topul cumpărăturilor nocturne pe internet
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Mar 2017, 15:31
- Economie
- Ascultă știrea
Cele mai multe comenzi plasate după miezul nopții (24%) au fost făcute de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani. Cumulat, 75% din totalul acestor achiziții au fost realizate de clienți între 18 și 39 de ani. Cei mai mulți clienți care au accesat site-ul eMAG în intervalul 00:00- 05:59 sunt din București – sectorul 6 (12% din totalul comenzilor), Timiș (6%), Cluj, București – sector 1, Iași, Constanța, fiecare cu 5% din totalul comenzilor.
“În ultimii ani am remarcat o distribuție a achizițiilor de pe eMAG pe toate intervalele orare ale zilei și o schimbare a comportamentului de consum. Interesant este că foarte multe dintre produsele comandate la ore târzii sunt cele pentru copii, pentru că părinții au înțeles că așa economisesc timp prețios, pentru că noi le livrăm direct acasă”, a afirmat directorul comercial al eMAG, Stejara Pircan.
Majoritatea comenzilor nocturne (53%) au fost înregistrate în intervalul 00:00 – 01:00, apoi între 01:00 și 02:00 (22%). În medie, un client nocturn petrece pe site 6,5 minute, față de 6,8 minute, cât petrece unul din timpul zilei. Scutecele se regăsesc în cele mai multe dintre comenzi, urmate de huse și folii de protecție pentru telefoane, șervețele umede pentru copii, acumulatori externi, accesorii PC, aspiratoare, carduri de memorie, detergenți, aparatele frigorifice, lapte praf.
În topul celor mai scumpe produse achiziționate după miezul nopții, ierarhia este condusă de un lingou de aur, de 24 K, de 100 g, la prețul de 18.300 de lei, un laptop de gaming în de 15.833 lei, un frigider de 15.083 lei și un televizor smart cu diagonală de 1,63 m la 13.249 lei.
Cea mai mare comandă realizată după miezul nopții a fost de 26.103 lei, iar coșul a avut 18 produse, printre care trei televizoare, cântar corporal, căsuță pentru copii, compresor, derulator, masă de călcat, uscător de rufe, prăjitor de pâine, sandwich-maker, stație de călcat, storcător de fructe, șurubelniță, trusă de chei tubulare și de scule. Următoarea comandă, după valoare, a fost de 19.150 lei.
Computerele și dispozitivele mobile sunt utilizate în mod egal de clienții de la miezul nopții. 50,9% își plasează comenzile de pe desktop, iar 48% utilizează dispozitivele mobile. Dintre aceștia din urmă, jumătate folosesc aplicația eMAG pentru a-și comanda produsele preferate. Companie românească fondată în 2001, eMAG s-a extins în Bulgaria, Ungaria și Polonia.