Clujul a ajuns în topul investițiilor medicale din România

Clujul a ajuns în topul investițiilor medicale din România

Județele Cluj, Sibiu și Bacău au câte șase investiții în proiecte de unități medicale într-un clasament național dominat numeric de Galați, dar valoric de București.

Domeniul medical s-a remarcat în ultima perioadă în urma epidemiei care a determinat autoritățile să ia măsuri drastice, de la izolarea completă a unor orașe complet, la construirea de spitale de campanie în regim de urgență, conform agenției de monitorizare în construcții IBC.

Pe fondul acestor informații, agenția a inventariat investițiile anunțate în țara noastră în luna februarie pe segmentul medical și științific. În luna respectivă în România, IBC a identificat 124 de șantiere din domeniu, în diferite stadii.

La nivel de distribuție a acestor proiecte la nivel național, primul loc revine județului Galați (8 investiții), urmat de Cluj, Sibiu și Bacău (6 investiții fiecare). “Dacă luăm în considerare valorile investițiilor anunțate, locul 1 revine capitalei, cu proiecte în valoare totală estimată de peste 360 de milioane de lei”, constată experții IBC Focus.

În această categorie sunt incluse cabinete, centre pentru persoane cu dizabilități sau vârstnici, centre de îngrijire, spitale, clinici și laboratoare.

Comenteaza