Clujul a înregistrat cele mai mari disponibilizări colective din România. Care este rata şomajului
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Iun 2014, 12:33
- Economie
- Ascultă știrea
Astfel, Clujul ocupă locul patru la nivel naţional după judeţele: Bucureşti, Ilfov şi Timiş.
"Faţă de aceste judeţe, care se situează statistic înaintea judeţului Cluj, menţionăm că, în ultimii ani, Clujul a înregistrat cele mai mari disponibilizări colective din România: Bechtel, Nokia şi Mechel. În primele cinci luni ale anului 2014, în evidenţele AJOFM erau înregistrate 5.644 de persoane aflate în şomaj", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Şomajul la nivel naţional
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,1% pentru luna aprilie, aflându-se în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna aprilie 2013, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna aprilie din anul curent este de 702.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (724.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (734.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,3% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna aprilie 2014 (6,2% în cazul bărbaţilor şi 4,8% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2014.